Hristos a înviat!

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și ASR Principele Radu vă urează Paște fericit, în sânul familiei, alături de cei dragi, cu speranță și cu iubire!

Familia Regală este recunoscătoare față de toți cei care păstrează vii tradiții continuate cu atâta suferință și însuflețire de generațiile care ne-au precedat.

Majestatea Sa și Alteța Sa Regală sunt recunoscătoare întâistătătorului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pentru ocazia de a ședea, la o sută de ani distanță, pe scaunele și în locul în care au stat înaintașii lor, suveranii României Mari.

La miezul nopții, în ziua de 7 spre 8 aprilie 2018, în Catedrala Mitropolitană din Iași, inaugurată cu 131 de ani în urmă de Regele Carol I și de Regina Elisabeta, cuplul regal a primit lumina sfântă de la Înalt Preasfinția Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la începutul slujbei de Înviere.

Slujba a avut loc în fața intrării mari a catedralei, în mijlocul unei mulțimi de credincioși veniți din întreg orașul.

Duminică, 8 aprilie 2018, cuplul regal a revenit la Catedrala Mitropolitană din Iași, pentru slujba din prima zi a Paștelui. Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au fost, apoi, musafirii Înalt Preasfinției Sale Mitropolitului Teofan, la prânzul pascal.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și ASR Principele Radu au ajuns la Iași în Sâmbăta Mare, la prânz. Cuplul regal a vizitat o cofetărie și a cumpărat cozonac și pască, preparate de casă după rețete tradiționale. Majestatea Sa a primit flori și urări de sărbători fericite din partea ieșenilor întâlniți la sosire.

Fotografii de Daniel Angelescu

54 comentarii

  1. Mihaela Paraschiva says:

    Un Paște Fericit Familiei Regale!

  2. Angela V. says:

    Paste luminat, binecuvantat, fericit in mijlocul iesenilor, Majestate! Nihil Sine Deo!

  3. Ana Maria says:

    Sărbători fericite !!! Sunteți de vis !!!

  4. Marin Iancu, Tecuci says:

    Paște fericit Majestatea să ne trăiești.

  5. Maria Radu, Brașov says:

    Paste fericit!

  6. Prof. dr. Ana-Irina IORGA says:

    Sfintele sărbăori ale Învierii Domnului să vă găsească sănătoși și să vă aducă bucurie deplină.Hristos a înviat!

  7. Yoana Dumitrescu - București says:

    Azi, in zi de sărbătoare sa coboare liniştea si pacea. Minunea invierii lui Iisus sa dainuie in inimile voastre, sa va lumineze viaţa si sa va aducă renaşterea credintei, sperantei, bucuriei cu bunătate şi căldura in suflete! Paște Fericit !

  8. Diana Tocitu - Sinaia says:

    Sunt zile de sfântă sărbătoare, zile în care ne amintim, mai mult ca oricând, de cea mai frumoasă dovadă de iubire pe care ne-a dat-o Bunul Dumnezeu: sacrificarea Propriului Său Fiu pentru salvarea noastră, a tuturor. Sfântul Apostol Pavel spunea, în 1 Corinteni 15: 19, că ” Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii”. Viața Domnului Iisus ne este un exemplu extraordinar, dar Învierea Sa ne dă speranță și putere în fața oricărei încercări, ne dă nădejde pentru propria noastră înviere dacă Îi urmăm Lui. Numai un Dumnezeu Viu și fascinant a putut să-i facă pe atâția care au trecut prin încercări de neimaginat să se simtă binecuvântați pentru că, în cele mai dificile clipe, L-au cunoscut, într-un mod profund și personal, pe EL. Numai credința într-un Dumnezeu Viu a putut să-L determine pe Regele Mihai sau pe Regina Mamă Elena să spună că fără EL nu ar fi suportat toate prin câte au trecut.
    Majestate, Acestui Hristos Viu mă rog să Vă țină în Mâna Sa puternică, să Vă umple inima de pace și credință, să Vă dea putere în toate lucrurile.Îi mulțumesc Lui că avem o Regină care de multă vreme și-a pus ștergarul alături de El și lucrează, cu generozitate, blândețe și modestie, pentru binele celor din jur, oferindu-ne și nouă un exemplu!
    Paște binecuvântat urez, din suflet, Majestății Voastre, Alteței Sale Regale Principelui Radu și întregii Familii Regale!Credința în Domnul Iisus să Vă însoțească în toate zilele!HRISTOS A ÎNVIAT!!Dumnezeu să Vă binecuvânteze!!Vă iubim!

  9. Dan Dumitrana says:

    SARBATORI PASCALE BINECUVINTATE !

  10. Paste frumos si luminos linistit binecuvantat!!

  11. Ion Mușat, Giurgiu says:

    Hristos a Inviat !!!

  12. Salavastru Alin-Traian says:

    Cu ocazia Sfintelor Pasti va uram multa sanatate si liniste sufleteasca.

  13. Georgiana Stan says:

    Buna seara! Aș dori să urez paste fericit Familiei Regale și multă fericire la masa pascală!
    Vă mulțumesc!

  14. Florina Silviana says:

    Paste Fericit!

  15. Mesaje FB says:

    Gabriela Filimon SĂRBĂTORI PASCALE LUMINATE SI BINECUVANTATE ! HRISTOS A ÎNVIAT !
    #
    Maria Amariței Hristos a inviat! Vă dorim sănătate și sărbători fericite. Cu respect!
    #
    Camelia Iordache Sarbatori Luminate,Hristos a inviat!
    #
    Laura Arhip Paşte binecuvântat, Hristos a Înviat!
    #
    Madi Miclea Un Paște fericit!
    #
    Maria Crețu Paste binecuvantat!
    #
    Velciov Maria Paste binecuvîntata !!!
    #
    Palai Parasca paste fericit
    #
    Rodica Negru Sărbători luminate!
    #
    Jana Lozneanu sarbatorile Pascale cu multa liniste sufleteasca si multa sanatate sa le petreceti
    #
    Carmen Balazs Dumnezeu sa va binecuvanteze!
    #
    Doina Szasz Sarbatori fericite !!!
    #
    Elena Golea Paste fericit. Va rugam sa ne ocrotiți Majestate.
    #
    Cristina-Daria Ciornei Karlsson Un Paște fericit familiei Regale!
    #
    Rodica Vasiliu Sărbători luminate și binecuvantate!
    #
    Corina Popa Sarbatori binecuvantate! Sincer, am crezut ca mergeti la Curtea de Arges…
    #
    Mariana Bezdadea Paste cu Bucurie si Sanatate Majestate!Bine ati venit la Iasi!
    #
    Florin Petruț Sărbătoare binecuvântată, Majestate ! Hristos a Înviat !

  16. Nicoleta Bogaceanu says:

    Sărbători binecuvântate! Hristos a înviat!

  17. Cristian Sandu says:

    Sarbatori Pascale minunate Familiei Regale!

  18. Liliana Sora says:

    ”Paştele ne vorbeşte despre frumuseţe, despre rara frumuseţe a unei noi vieţi.”
    Sărbători binecuvântate cu lumină sfântă, în suflet şi în viaţă ! Hristos a înviat !

  19. Amalia Elmasry says:

    Paste fericit Familiei Regale! Va iubim!

  20. Mesaje FB says:

    Roxana Ciornei Adevărat a Înviat!
    #
    Iaru Daniela Adevărat a Înviat!
    #
    Gabriela Bulzan Adevarat a inviat!
    #
    Nicole Mihaela Adevarat a Inviat !
    #
    Ionica Ciornohal Adevarat a Inviat!
    #
    Dana Dana Adevarat a inviat!
    #
    Butiri Teodor adevarat A inviat…!
    #
    Rotaru Marian adevarat a inviat
    #
    Stoica D Lucian Adevărat a Înviat!
    #
    Marian Iulian Adevărat a înviat!
    #
    Ivonne Ivy Adevărat a înviat!
    #
    Mariana Neagu ADEVARAT A ÎNVIAT.
    #
    Denissa Voicu Adevarat a inviat!
    #
    Alexandra Sima Adevărat a înviat Majestatea Voastră!
    #
    Adina Alexandrescu Adevarat a înviat!
    #
    Elena Costache Sa fiti binecuvantata !
    Adevarat a inviat!
    Hristos a inviat!
    #
    Conea Andreea Adevărat a înviat
    #
    LikeShow More Reactions
    #
    Nelu Iancu Adevărat a Înviat!Sărbători luminate și binecuvântate! Paște fericit! ❤
    #
    Larisa Dodu Branzan Adevărat a înviat!❤
    #
    Rareș Cheța Adevărat a înviat!
    #
    Ion Ifrim Adevărat a’nviat !
    #
    Luiza Mocanu Adevărat a înviat!

  21. Ramona says:

    Hristos a Inviat!
    Sanatate, bucurie sfanta si impliniri.
    Doamne ajuta!

  22. Radoi Ecaterina says:

    Hristos a Inviat!!!

  23. Sofica Vlad says:

    Christos a înviat !

  24. Baduc - București says:

    Hristos a inviat!

  25. MARIA says:

    Hristos a Inviat !

  26. Maria Ștefan says:

    Hristos a Înviat.

  27. Ramo says:

    Hristos a Inviat!
    Sanatate, bucurie sfanta si impliniri.
    Doamne ajuta!

  28. Nemet Diana Mihaela says:

    HRISTOS A ÎNVIAT !!! Paste Fericit Familiei Regale!!!

  29. ing. Teodor Iliescu says:

    ADEVARAT A-NVIAT !!! Multa sanatate Familiei Regale a României si un Paste fericit alaturi de poporul român !

  30. Ioana Rusu says:

    Sarbatori fericite Familiei Regale! Traiasca Regina Margareta si Printul Radu!

  31. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    HRISTOS A INVIAT !
    SFINTELE PASTI CU BUCURIE SI CREDINTA IN REUSITA DORINTELOR PENTRU INTREAGA FAMILIE REGALA !

  32. Ionut Sorin Ticu says:

    Adevărat a Înviat!

    Învierea Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Iași (video doxologia.ro):

    https://www.youtube.com/watch?v=POaQnI1PyRo

  33. Camelia Elena Butnaru says:

    Un Paste binecuvantat cu lumina, pace sufleteasca, bucurie, speranta si ganduri curate. Hristos a inviat!

  34. Luminita Duta says:

    Adevarat a inviat! Paste fericit familiei regale! Le transmit cele mai calde urari de bine si sanatate!

  35. Mesaje FB says:

    Mihai Alexandru Dumitrica Adevarat a înviat!
    #
    Otilia Maria Sibu Adevarat a înviat!
    #
    Elena Petrescu Adevarat a inviat!
    #
    Stroia Elena Adevărat a înviat.
    #
    Lili Liliana Adevărat a înviat!
    #
    Adi Tripon Adevărat a înviat!
    #
    Tamara Efremov Adevarat a înviat!
    #
    Loredana Brezan Adevărat a Înviat!
    #
    Sergiu Pisica Adevarat a înviat !!!
    #
    Maricuţa Pop ADEVARAT A ÎNVIAT!
    #
    Dana Stefu Adevarat a inviat!
    #
    Gabriela Marin Adevărat a înviat !
    #
    Mariana Hanu Adevarat a inviat !
    #
    Liliana Alupoaei Adevarat a inviat
    #
    Georgeta State Adevărat a înviat!
    #
    Manuela Ceauca Adevărat a înviat!
    #
    Adrian Baca Adevărat a înviat!
    #
    Pop Bogdan Adevarat a inviat!
    #
    Mirela Dascalu Adevarat a înviat! Paște fericit!
    #
    Eugenia Turturica Adevărat a înviat !
    #
    Mara Georg Adevarat a inviat !
    #
    Elena Chitu Adevărat a Inviat !
    #
    Magda Bafane Adevarat a inviat !
    #
    Veronica Dumitru Adevărat a Inviat. Paște fericit.
    #
    Damaschin Maria Adevarat a lnviat !
    #
    Oana Ilincăi Adevărat a înviat! Paste fericit!
    #
    Car Carmela Adevărat a înviat!!!
    #
    Amph Calm Adevarat a înviat!
    #
    Marian Precupetu Adevarat a Înviat!
    #
    Anda Comanescu Adevarat a Inviat!
    #
    Gabriela-Monica Ţecu Adevarat a inviat!
    #
    Karina Horvath Adevarat a inviat!
    #
    Madalina Minculescu Adevărat a înviat!
    #
    Rita Maxim Adevărat a înviat !
    #
    Ani Mun Cu adevărat a înviat!
    #
    Luiza Nedelcescu Adevărat a înviat! Paște fericit!
    #
    Victoria Nastase Adevarat a inviat!
    #
    Dorina Lexen Adevarat a Inviat !
    #
    Cristian Ciurdar Adevărat a Înviat!
    #
    Maria Petre Adevărat a înviat!
    #
    Dorin Avram Adevărat A Înviat!
    #
    Marylena Ionescu Adevărat a înviat!
    #
    Suciu Nicu Adevarat a Inviat!
    #
    Tanya Taniutza Adevarat a inviat!cu multa iubire si incredere de mai bine .
    #
    Sandu Marcus Adevarat a Inviat !
    #
    Carmen Tora Adevarat a înviat!
    #
    Magdy Romanici Adevarat a inviat!
    #
    Ion Arus Adevărat A Înviat….
    #
    Ion Arus Zi binecuvântată si plină de bucurii…in sufletele și famililei voastre…
    #
    Raviczki Dana Adevărat a înviat! Paște binecuvântat!
    #
    Margareta Chilaboc Adevarat a inviat !
    #
    Ginagabriela Giurgea Adevărat a Inviat!
    #
    Mihaela Iozsa Adevarat a Inviat!
    #
    Vidrascu Ruxandra Michaela Adevărat a Înviat!
    #
    Gabriela Rica Adevărat a înviat!
    #
    Viorica Breuer Adevarat a inviat! Paste binecuvantat!
    #
    Elena Arbunea Adevărat a înviat!
    #
    Doina Hutu Adevărat a înviat!
    #
    Alexandru Tiberiu Dekany Adevărat a înviat!
    #
    Cicerone Radu Bosuioc Adevărat a înviat!
    #
    Elisabeta Panta Adevărat a înviat !
    #
    Adalciza Petrescu SĂRBĂTORI PASCALE BINECUVÂNTATE CU LINIȘTE ȘI PACE ÎN SUFLETE!
    #
    Mariana Cohan Adevarat a Înviat
    #
    Floricica Domnica Ciucur Adevarat a inviat
    #
    Sorin Strat Adevarat a inviat!
    #
    Decat Marie Jeanne ADEVARATA A INVIAT !
    #
    Florina Lungu Adevarat a înviat!
    #
    Tia Cazacu Adevarat a inviat!
    #
    Iurie Iamandii Vristos a inviat
    #
    Profira Alupei Adevărat a înviat !
    #
    Olimpia Popescu Adevarat a inviat! Sarbatori binecuvantate!
    #
    Roman Uncu Adevărat a înviat!
    #
    Mihaela Doina Mazăre Adevărat a Inviat!

  36. Cristian Badea says:

    Adevărat a înviat!

  37. Pantea Alexandru-Sorin says:

    Adevarat a Inviat Majestatea Voastra! Va urez sa petreceti Sfintele Sarbatori cu lumina si bucurie in suflet alaturi de Familia Regala si de cei dragi Majestatii Voastre! Sunteti o demna urmasa a Regilor nostri si meritati pe deplin sa sedeti in jiltul Lor. Asa cum ati dat Lumina din Lumina Romanilor prezenti alaturi de Familia Regala in Noaptea Sfanta, tot asa va urez sa ne umpleti in continuare inimile cu speranta unui viitor mai bun sub auspiciile Regalitatii Romanesti.

  38. Sandu Cristina says:

    Adevarat a inviat !

  39. Cristina Manea says:

    Adevarat a Inviat! Va dorim Sarbatori Pascale cu lumina, sanatate, si caldura sufleteasca!

  40. Cristina Maria Ciuca says:

    Hristos a inviat Majestate si intregii familii regale!!!

  41. Tetraru Georgeta says:

    Sarbatori binecuvantate iar, Invierea lui Hristos sa va fie de folos!
    Hristos a inviat!

  42. Nicoleta Pletea says:

    Hristos a inviat!

  43. Viorica M. says:

    Adevarat ca a inviat Domnul Nostru Iisus Hristos!

  44. Angelica Calugaru says:

    Hristos a înviat! Fie sa împărțiți mereu lumina in randul poporului român, al nostru al tuturor! Sa aveți sanatate si lumina primită in noaptea de Inviere sa va fie călăuza tot timpul anului!
    Sărbători Pascale cu multe bucurii!

  45. Cristina-Adriana Popescu says:

    Paste fericit! Hristos a inviat!

  46. Fam. Profira şi Silviu Alupei says:

    Sfintele sarbatori ale Invierii Domnului sa va aduca sanatate, lumina si pace in suflet , impliniri si bucurii , credinta ,iubire si speranta !
    Paste binecuvantat !
    Hristos a inviat !
    fam. Profira şi Silviu Alupei

  47. Cristina Stoian, București says:

    Hristos a Înviat și iertare pentru deranj. Aș vrea să împărtășesc cu dumneavoastră modul meu de a evoca memoria Majestatii sale Regele Mihai I : https://cristinastoian.ro/2018/04/08/regele-roman-si-romanul-rege/

  48. Mesaje FB says:

    Angelica Paun Adevărat a înviat!
    #
    Liana Vazdauteanu Adevarat a inviat! Paste binecuvintat.
    #
    Mihaela Andrei Adevărat a înviat!
    #
    Nemes Mariana Adevarat a inviat!Paste luminat!
    #
    Cristina Dinca SARBATORI FERICITE!
    #
    Viorica Pop Adevărat a Înviat!
    #
    Mariana Moldovan Adevărat a inviat
    #
    Denise Ionescu Adevarat a inviat!
    #
    Flaviu-Petru Bizerea Adevărat a înviat!
    #
    Iudita Neagoe De ce nu la Curtea de Arges?
    #
    Laurentiu Unudepenet Adevărat a înviat!
    #
    Tatiana Cristi-Dumitru Adevărat a Înviat !
    #
    Ione Ionela Adevarat a înviat!!! Paste fericit, linistit si binecuvantat!!!
    #
    Roxana Botezatu Adevărat a Înviat!
    #
    Mariana Grozavu Adevărat a Înviat!
    #
    Elena Braescu Adevarat a inviat!
    #
    Nicoleta Dumitrachr Adevărat a înviat!
    #
    Dorina Cracana Adevarat a Inviat!
    #
    Florin Petruț Adevărat a Înviat ! Multă sănătate Majestății Sale !
    #
    Elena Ochiulet Adevarat a înviat. Sărbători fericite și multă sănătate întregii familii
    #
    Voichita Vermesan Adevarat a. înviat. !
    #
    Mirela Ela Adevarat a inviat!
    #
    Neculai Caineanu Adevărat a înviat!
    #
    Fany Teodorescu Adevarat a Inviat!
    #
    Cristina Manea Adevarat a Inviat! Sfintele Pasti sa fie cu sanatate, bucurii si caldura sufleteasca!
    #
    Maria Mindru Adevarat a inviat! Paste binecuvintat!!
    #
    Elena Stanciu Paste fericit si multa sanatate!!!
    #
    Barbu Stela Adevarat a inviat !
    #
    Adina Popescu Adevarat a inviat! Paste luminat!
    #
    Mariana Haulica Adevarat a Inviat !
    #
    Ciobotaru Sica Adevărat a înviat, Paște luminat!
    #
    Ioana Ababei Adevărat a înviat!
    #
    Gabriela Mocanu Adevarat a înviat!
    #
    Cristina Mathez Adevarat a inviat ! Paste fericit
    #
    Ioan Secrieru ADEVĂRAT A INVIAT
    #
    Daniela Virginia Hristos a înviat
    #
    Lidia Bănărescu Adevarat a Inviat!
    #
    Mihaela Golgojan Adevărat a înviat!
    #
    Petrica Petre Adevarat a inviat!
    #
    Ana Lugojana Adevărat a înviat! Paste fericit și binecuvântat!
    #
    Neli Bucurica Adevărat a înviat!Paște fericit!
    #
    Nadia Camelia Ciubotaru ADEVĂRAT A INVIAT!PAȘTE FERICIT ȘI BINECUVÂNTAT
    #
    Ioan Cucui Adevărat a înviat
    #
    Leo Baloescu Adevărat a Înviat !
    #
    Iovan Viorica Asa este !
    #
    Gabriela Sandra Bancila – Dobrescu Adevarat a inviat !
    #
    Andrei Popovici Adevărat a înviat!
    #
    Luchiana Uzunov Adevarat a inviat!

  49. lesevschi eugenia says:

    Adevarat a inviat! Paste Fericit si luminat Majestate!

  50. Noni says:

    Hristos a inviat! Fie ca Majestatile Voastre sa va bucurati de nepretuitele daruri
    ale Invierii lui Hristos: lumina, dragoste, iertare si biruinta! Invierea lui Hristos sa
    puna inceput invierii natiunii noastre si Coroanei Regale! Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Leave a Reply to Cristian Sandu Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50006906
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate