Dineul oficial de la Palatul CEC, 18 ianuarie 2015

Vă invităm să priviți fotografii de la evenimentul care a încheiat sărbătorirea unui sfert de veac de la venirea în țară a Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare.

Duminică, 18 ianuarie 2015, Palatul CEC, clădire istorică fondată de Regele Carol I și inaugurată de suverani în anul 1900, a găzduit un dineu oficial. Au participat 200 de invitați din România și Republica Moldova, alături de care s-au așezat musafiri ai Familiei Regale din SUA, Marea Britanie, Belgia, Franța, Germania, Austria, Elveția și Rusia.

Au luat parte Prim-ministrul Guvernului României și dna Daciana Ponta, Președintele Senatului și dna Loredana Popescu-Tăriceanu, membri ai Executivului, membri ai Camerei Deputaților, membri ai Senatului, Președintele Constantinescu și dna Constantinescu, primarul municipiului Chișinău, dl Dorin Chirtoacă, președintele Academiei Române și președintele Academiei de Științe a Moldovei cu doamnele Vlad și Duca, primarul Andrei Chiliman și doamna, maestrul Sorin Dumitrescu, maestrul Ștefan Câlția, maestrul Horia Andreescu și doamna, maestrul Dan Grigore și dr Marga Grigore, violonistul Remus Azoiței, Președintele Televiziunii Române și Președintele Societății Române de Radiodifuziune, directorul general al Agenției Naționale de Presă, președintele Romfilatelia, doamna Rodica Coposu, Ilie Năstase și doamna Năstase, primarul comunei Regina Maria din Soroca și doamna Nastas. Au onorat cu prezența directorul general al Filarmonicii George Enescu și dna Dimitriu, precum și președintele CEC Bank și dna Ghețea.

Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Onorific Nifon al Târgoviștei și de Preasfinția Sa Episcopul Sofronie de la Oradea. Biserica Catolică a fost reprezentată de Înalt Preasfinția Sa Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit. Corpul Diplomatic a fost reprezentat de ambasadorii Marii Britanii, Republicii Federale a Germaniei și Italiei. Li s-au alăturat personalități din societatea civilă din țară și străinătate, precum și jurnaliști. Au răspuns invitației reprezentanți ai companiilor care posedă calitatea de Furnizor al Casei Regale a României, precum și personalități distinse cu ordine și decorații regale. Au luat parte, de asemenea, reprezentanți ai Casei Majestății Sale, precum și reprezentanți și colaboratori ai Fundației Principesa Margareta a României.

Cu ocazia dineului, a fost prezentată în avanpremieră, o emisiune filatelică numită “Regalitatea în România”, care evocă un secol și jumătate din istoria noastră prin chipurile Regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai și al Reginelor Elisabeta, Maria, Elena și Ana.

Holul mare al Palatului CEC a impresionat puternic invitații, mai ales pe cei veniți de departe, prin excepționala sa valoare arhitecturală și istorică, precum și prin impecabila ospitalitate de care s-au bucurat. Meniul a armonizat arta culinară europeană cu cea românească, iar vinurile au fost alese după criterii istorice: Vinul alb din România, vinul roșu din Republica Moldova, iar vinul dulce din recolta anului 1989.

Dineul regal de la Palatul CEC a încheiat două zile de sărbătoare aflate sub semnul emoției și mândriei. Gazdele au mărturisit că holul mare al Palatului CEC nu a arătat niciodată mai frumos decât în acea seară.

 

53 comentarii

  1. Mariana says:

    Felicitari pentru ceea ce ati reusit sa realizati, demonstrati: romanii sunt distinsi, intelectuali, sensibili, inteligenti, frumosi.
    Ne bucuram. Sunteti un model de comportament, cultura pt. tineretul. din tara.
    Cu tot respectul.

  2. Katy Zoltan says:

    Gust ,eleganta ,cultura ,istorie parca am fi intr-o lume paralela .Felicitari !

  3. Florescu Elena says:

    Frumos, foarte frumos dar eu consider ca toaleta Altetei sale Principesa Margareta este pre incatrcata in sensul in care nu poti sa porti o dantela batuta in atatea pietre pe care sa o accesorizezi cu un sirag de perle.Imi cer scuze , dar ….?

Leave a Reply to Mariana Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50019651
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate