Crăciunul la Castelul Regal Săvârșin

Ca în fiecare an, Majestatea Sa și Principele Radu, alături de alți membri ai Familiei Regale, vor petrece sărbătorile de Crăciun și de Anul Nou la castel.

Fundația Colecția Regală va organiza în zilele premergătoare Ajunului evenimente publice în Satul Regal, la care sunt așteptați români din toate colțurile țării și din Republica Moldova. Programul va fi anunțat în săptămânile următoare, pe acest website.

Familia Regală va oferi cadouri de Crăciun în localitatea Săvârșin familiilor nevoiașe, oamenilor în vârstă și copiilor. Vor avea loc concerte de colinde și, în ziua de 24 decembrie, vor fi primiți dubașii din Săvârșin, o tradiție păstrată cu fidelitate generații de-a rândul. La întâlnirea de la amiaza zilei de Ajun vor lua parte primarul comunei, preotul paroh, locuitori ai Săvârșinului și ai comunelor vecine.

Pe toată durata zilelor de sărbătoare, Magazinul de suveniruri va fi deschis între ora 9 și ora 18.

1 comentariu

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Uram din suflet Majestatii Sale Margareta, Principelui Consort Radu si celorlalti Membri ai Familiei Regale ce vor sarbatorii Sfinta Sarbatoare a Craciunului si Noul An 2023 la Castelul Regal Savarsin sa se bucure pe deplin de aura luminii ce invaluie ziua Nasterii lui Iisus, lumina aducatoare de armonie, de fericire, de seninatate si de impliniri sufletesti.

    Craciun Fericit si Un An Nou plin de realizari, Majestatea Voastra ! Bunul Dumnezeu si Blandul Sau Fiu, Iisus, sa Va binecuvinteze pasii si sa Va lumineze cararea!

    Cu aceeasi nespusa dragoste, loialitate si credinta in Coroana si `monarhie,

    Diana si Robert Zotescu

Lasa un comentariu

© 2007-2023 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 47219908
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate