Familiile Regale română și britanică

În cei 157 de ani de existență a Familiei Regale a României, legătura cu Familia Regală a Marii Britanii a fost constantă, bazată pe admirație, afecțiune și respect, atât în dimensiunea sa oficială, reprezentând istoric cele două națiuni, cât și în cea privată, de familie. Este o legătură trainică, întinsă de-a lungul secolelor XIX, XX și XXI, cuprinzând cinci generații.

1874. Carol I și Elisabeta efectuează prima lor vizită la Londra pe 7/19 august 1874, un moment important pentru relațiile tânărului stat român cu puterile vest-europene. Principesa Louise a Marii Britanii vine să-i viziteze la hotel încă din prima zi și scuză față de suveranii români pe mama sa, Regina Victoria, care se pregătea de plecare în Scoția și nu îi putea saluta. Suveranii sunt primiți cu căldură și prietenie de Principele de Wales (viitorul Regel Edward al VII-lea), și de Ducele și Ducesa de Edinburg, părinții Mariei, viitoarea regină a României, pe atunci încă nenăscută.

Cuplul princiar român petrece trei săptămâni la Saint Leonard, aproape de Hastings, pentru o cură de băi de mare. Pe 6 septembrie, Carol I și Elisabeta au vizitat Oxford, iar Elisabeta s-a arătat complet încântată de universitate și de clădirile ei impozante.

Prin grija ministrului Apărării britanic, Carol I vizitează arsenalul militar de la Woolwich și o fabrică de torpile, a cărei producții este ținută strict secret.

Pe 7 septembrie, în cursul zilei, Principele Carol asistă la o conferință de la Royal Institution, ținută de Owen pe teme de zoologie. Royal Institution avea patronajul Reginei Victoria. Conferințele de Crăciun au fost preluate și de Ateneul Român din București, după modelul londonez, iar astăzi ele au ajuns la ediția a 11-a și sunt sub patronajul Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei.

În seara de 7 septembrie 1874, Lordul Primar al Londrei oferă, la Guildhall, un dineu pentru Carol I și Elisabeta, care iau parte în mijlocul a 400 de invitați. Suveranii români părăsesc Londra și Marea Britanie după o lună, pe 8/20 septembrie 1874.

1880. Relațiile diplomatice dintre Principatele Române Unite și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei au fost stabilite la 20 februarie, sub domnia Principelui Suveran Carol I și a Reginei Victoria.

1888. Are loc prima vizită a Familiei Regale britanice în România. În ziua de 22 septembrie, începe vizita lui Albert Edward, Principe de Wales. Moștenitorul Reginei Victoria a fost întâmpinat cu tot fastul. Primirea oficială a avut loc la București, iar în cursul după-amiezii suveranii și musafirul au mers la Sinaia. Seara a avut loc un dineu oficial în Sufrageria regală, la care au luat parte treizeci de persoane. El merge în localitatea Bușteni și vizitează fabrica de hârtie, apoi se deplasează la Poiana Stânii, pe Valea Peleșului, la Mânăstirea Sinaia și la Batalionul de vânători de munte, unde asistă la un exercițiu militar. Principele de Wales a rămas la Sinaia până pe 25 septembrie. Din suita de rămas bun a făcut parte Regina Elisabeta, Principele Wilhelm de Wied și Vasile Alecsandri.

1890. Regina Elisabeta a României pleacă în vizită la Regina Victoria, la Castelul Balmoral, în Scoția, în septembrie. Regina Victoria rămâne cu o foarte bună impresie despre Regina Elisabeta și întreabă mereu, în anii următori, despre ea.

1892. Regele Carol I a făcut o vizită de stat la Londra și Windsor, în cadrul căreia Regina Victoria i-a conferit Ordinul Jartierei. Regele a fost primit cu tot respectul de suverana britanică și de întreaga societate. A vizitat Guildhall, la City of London, unde Lordul Primar a oferit un dineu în onoarea sa.

1892. Regina Elisabeta se întâlnește cu Principesa Maria de Edinburg și cu mama ei, Ducesa de Edinburg, în Germania, în august. Regele Carol corespondează pe tema căsătoriei lui Ferdinand și a Mariei cu tatăl acesteia, Principele Alfred, Duce de Edinburg.

1892-1893. Căsătoria Principelui Moștenitor Ferdinand cu Principesa Maria are loc la Sigmaringen, în ziua de 28 decembrie. Cuplul princiar moștenitor sosește la București în plină iarnă, la începutul anului 1893.

1894. La 19 aprilie, Ferdinand și Maria merg la Coburg, în Germania, pentru a lua parte la nunta Principesei Victoria Melita, sora Mariei. Acolo cuplul princiar se reîntâlnește cu cele mai importante capete încoronate ale lumii acelei vremi: Regina Victoria a Marii Britanii și Irlandei, Împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei și Țareviciul Nicolae al Rusiei.

1896. Alfred, Duce de Edinburg și Duce de Saxa Coburg-Gotha, al doilea fiu al Reginei Victoria și tatăl Reginei Maria, vizitează București și Sinaia. A fost prima și singura dată când a venit Principele Albert, Duce de Edinburg, în România.

1901. La 11 ianuarie, moare Regina Victoria a Marii Britanii și Irlandei, bunica Principesei Maria. Principele Moștenitor Ferdinand pleacă în Anglia pentru a reprezenta pe Regele Carol I la funeraliile de la Castelul Windsor.

1902. Principele Moștenitor Ferdinand și Principesa Moștenitoare Maria iau parte Încoronarea Regelui Edward al VII-lea, la Londra, la 9 august, reprezentând Regatul României.

1911. Ferdinand și Maria reprezintă pe Regele Carol I la Încoronarea Regelui George al V-lea al Marii Britanii și Irlandei, la 22 iunie.

1919. Regina Maria vizitează Marea Britanie pentru câteva săptămâni.

1922. Ducele de York, viitorul Rege George al VI-lea, a venit la Încoronarea de la Alba Iulia, din 15 octombrie. A fost prima și singura vizită în România a Regelui George al VI-lea (tatăl actualei Regine Elisabeta a II-a).

Anii 1920. Regele Mihai și Principele Philip, născuți în același an, 1921, petrec mai multe vacanțe în România, la Mamaia și la Sinaia.

1924. La 7 mai începe una dintre cele mai importante pagini de politică externă a domniei lui Ferdinand I, care efectuează o vizită de stat în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, însoțit de Regina Maria. Suveranii sunt primiți cu toate onorurile, militare și civile la Londra de către Regele George al V-lea și de Regina Mary. În capitala Angliei, suveranii au luat parte la o ceremonie religioasă la Westminster Abbey, au locuit la Palatul Buckingham și au fost invitați de onoare la fastuosul banchet oficial pe care îl dă, la vizitele de stat, Lordul Primar în străvechea Guildhall. Ea a avut loc la 13 mai și a numărat 850 de invitați.

1936. Regele Carol al II-lea merge la Londra la funeraliile Regelui George al V-lea (care a murit pe 21 ianuarie), însoțit de ministrul de Externe, Nicolae Titulescu.

Anii 1930. Regele Mihai (pe atunci Mare Voevod de Alba Iulia) se întâlnește de mai multe ori cu Principele Philip în vacanță, la Villa Sparta, acolo unde Regina-Mamă Elena locuia în exil, lângă Florența.

1937. Principele Moștenitor Mihai vizitează Londra pentru prima oară, reprezentând România și pe suveran (Carol al II-lea) la încoronarea Regelui George al VI-lea. Regele Mihai a revenit la Londra în vizite oficiale timp de nouă decenii consecutive, din 1937 până în 2012, cu precădere în timpul domniei Reginei Elisabeta a II-a.

1938. Regele Carol al II-lea a vizitat oficial Londra, invitat de Regele George al VI-lea. A luat parte la vizită Principele Moștenitor Mihai. În decursul acestei vizite, Regele Carol al II-lea a fost distins cu Ordinul Jartierei, iar Principele Mihai cu Marea Cruce a Ordinului Regal Victorian.

1938. George, Ducele de Kent și Marina, Ducesa de Kent, au venit în România la funeraliile Reginei Maria, în 23 iulie. Ei au mers cu Regele Carol al II-lea în Trenul Regal, de la București la Curtea de Argeș.

1947. Regele Mihai a plecat la Londra, însoțit de Regina-mamă Elena, pe 12 noiembrie, pentru a participa la căsătoria Principesei Elisabeta, moștenitoarea tronului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Au rămas în străinătate mai mult decât era prevăzut, probabil datorită întâlnirilor dintre Suveran și logodnica sa, Principesa Ana de Bourbon.

1948. La 4 martie, la Londra, Regele Mihai a declarat public despre abdicarea forțată: “Acest act mi-a fost impus cu forța, de către un Guvern instalat și menținut la putere de o țară străină. Înlăturarea monarhiei constituie un nou act de violență în cadrul politicii de înrobire a României. În aceste condiții nu mă consider legat în nici un fel de acest act, care mi-a fost impus. Cu credința nestrămutată în viitor și animat de același devotament și dorință de muncă, voi continua să servesc poporul român, de care destinul meu este legat inexorabil”.

1950. Principesa Elisabeta și Ducele de Edinburg vizitează pe Regina-mamă Elena la reședința sa de lângă Florența.

1981. Regele Mihai, Regina Ana și Principesa Moștenitoare Margareta iau parte la nunta Principelui și Principesei de Wales (Charles și Diana).

Anii 1950-1990. Principele de Wales și Principesa Moștenitoare Margareta, copii, apoi adolescenți, se întâlnesc mereu la reședințele regale din Marea Britanie.

1990-2017. Principele de Wales și Principesa Moștenitoare Margareta s-au întâlnesc aproape în fiecare an, în Marea Britanie sau în România.

1991-2021. Ducele de Edinburgh a vizitat Bucureștiul în anul 1991, iar în anii următori au venit în țara noastră Principesa Anne și Andrew, Ducele de York. Principele Harry a fost, de asemenea, prezent în Transilvania, însoțind pe tatăl său, Principele de Wales, într-o vizită privată. Tot într-o vizită privată a venit, în România, în anii trecuți, Edward, Ducele de Kent.

1996. În luna noiembrie, Principele de Wales găzduiește la Palatul St James’s din Londra o seară dedicată Fundației Principesa Margareta a României, la care participă 200 de invitați. Iau parte Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu și Regina Anne-Marie a elenilor.

1997-2022. Principele de Wales a făcut prima sa vizită oficială la București în anul 1997. Vizita din martie 2017 va fi a doua sa vizită oficială în țara noastră. În acești douăzeci de ani, Regele Charles III a vizitat privat România aproape in fiecare an.

1997. Regele Mihai, însoțit de Regina Ana, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu face prima vizită regală NATO la Londra, începând cu 21 martie.

1997. Familia Regală revine la Londra în noiembrie, pentru festivitățile Nunții de Aur a Reginei Elisabeta a II-a și a Ducelui de Edinburgh, în luna noiembrie. Regele Mihai I și Regina Ana sunt găzduiți la Palatul Buckingham, iar Principesa Moștenitoare și Principele Radu locuiesc pe Iahtul Britannia.

1997-2017. Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au fost primiți de Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, la Castelul Windsor și la Ascot de mai multe ori în aceste două decenii. De fiecare dată, Altețele Lor Regale s-au reîntâlnit, de asemenea, cu Principele de Wales.

1998. Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu iau parte la aniversarea Principelui de Wales la împlinirea vârstei de 50 de ani, la reședința sa de la Highgrove.

2001. Principele de Wales găzduiește la Highgrove un dineu cu ocazia aniversării Regelui Mihai I la împlinirea vârstei de 80 de ani, chiar pe 25 octombrie. Iau parte 60 de membri ai Familiilor Regale europene. Sunt prezenți Regele Mihai, Regina Ana, Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, Principesele Elena, Irina, Sofia și Maria.

2002. Regele Mihai și Regina Ana iau parte la funeraliile Reginei-mamă a Marii Britanii. În același an, în noiembrie, Regele Mihai, însoțit de Regina Ana, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu face a doua vizită regală NATO la Londra, în noiembrie, unde sunt primiți de suverana britanică la Palatul Buckingham. Familia Regală se întâlnește, de asemenea, cu Principele de Wales.

2005. Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu iau parte la căsătoria Principelui de Wales cu Ducesa de Cornwall, la Castelul Windsor.

2007. Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu iau parte la Nunta de Diamant a Reginei Elisabeta a II-a și a Ducelui de Edinburgh.

2008. În luna noiembrie, Regele Mihai, Regina Ana, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au participat, la Palatul Buckingham, la sărbătorirea Principelui de Wales, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani.

2011. Regele Mihai, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu iau parte, în primăvară, la căsătoria Principelui William, Duce de Cambridge, cu Ducesa de Cambridge.

2011. Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu iau parte, la Castelul Windsor, în luna iunie, la aniversarea Ducelui de Edinburg, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani.

JACK HILL/AFP/GettyImages
JACK HILL/AFP/GettyImages

2012. Regele Mihai, însoțit de Principesa Moștenitoare și de Principele Radu, ia parte la Jubileul de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a, la Londra, Windsor și Ascot în lunile mai și iunie. În același an, Regele Mihai este sărbătorit în noiembrie la Guildhall și la Royal Savoy Chapel la Londra.

2013. Principele Edward, Conte de Wessex, și Contesa de Wessex au vizitat România în luna iunie.

2014. Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu sunt invitați de onoare la Banchetul Anual de la Guildhall, continuând tradiția prezenței Familiei Regale a României la City of London (Carol I în 1874 și 1892, Ferdinand I în 1924, Carol al II-lea în 1938 și Mihai I în 2012).

2016. În februarie, Principele Radu vizitează Marea Britanie în compania Președintelui Parlamentului Republicii Moldova. În luna mai, Principele de Wales se întâlnește la Palatul Elisabeta cu Custodele Coroanei și cu Principele Radu. În luna iulie, Custodele Coroanei și Principele Radu sunt primiți de Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham.

2017. Principele de Wales vizitează oficial România în luna martie și se întâlnește cu Custodele Coroanei la București. În decembrie, Principele de Wales revine la București, pentru a lua parte la Funeraliile Regelui Mihai I.

2018. Majestatea Sa Custodele Coroanei primește pe Principele de Wales la Palatul Elisabeta în luna mai.

2018. Majestate Sa Custodele Coroanei și Principele Consort au efectuat o vizită în Marea Britanie, în luna decembrie. Cu această ocazie, cuplul regal a fost primit de Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham și s-a întâlnit cu Principele de Wales la Clarence House. Majestatea Sa Custodele Coroanei Margareta si Principele Radu au participat la Serviciul Religios de Multumire pentru a sărbatori centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, la Capela Regală Savoy de la Londra.

2019. La sfârșitul anului, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Consort au fost primiți la Palatul Buckingham de către Regina Elisabeta a II-a. Primirea privată a avut loc în cadrul vizitei în Marea Britanie a cuplului regal, 4-6 decembrie.

2020. În luna februarie, cuplul regal român s-a întâlnit cu Principele de Wales la reședința acestuia de la Highgrove.

2021. În ziua de 24 noiembrie, Custodele Coroanei și Principele Consort au fost invitați la Castelul Windsor de către Regina Elisabeta a II-a. Întâlnirea a avut loc în cadrul vizitei cuplului regal român în Anglia, 24-27 noiembrie.

2022. În ziua de 29 martie, Custodele Coroanei și Principele Consort au participat, la Westminster Abbey, la comemorarea Ducelui de Edinburg, la un an de la trecerea sa la cele veșnice.

În luna iunie 2022, cuplul regal român a revenit la Londra, unde au asistat la ceremonia Trooping the Colour, în anul aniversării Jubileului de Platină al Reginei Elisabeta a II-a și s-a întâlnit cu Principele de Wales și Ducesa de Cornwall.

Regele Charles al III-lea, pe atunci încă Principe de Wales, a vizitat Familia Regală Română la Palatul Elisabeta în București, în ziua de 25 mai 2022.

În septembrie 2022, Custodele Coroanei și Principele Consort au luat parte la Funeraliile de Stat ale Reginei Elisabeta a II-a, la Londra și Windsor. Cuplul regal român s-a închinat în fața catafalcului așezat în Westminster Hall la Parlamentul britanic, au luat parte la slujba de înmormântare la Westminster Abbey, au luat parte la slujba de înhumare de la Catedrala St George la Castelul Windsor și au luat masa cu Regele Charles III și cu Familia Regală britanică.

În octombrie 2022, Custodele Coroanei și Principele Radu s-au întâlnit la Cluj-Napoca cu ASR Principele Edward, Duce de Edinburg (pe atunci Conte de Wessex), aflat în vizită în România.

2023. În ziua de 6 mai, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort au luat parte la încoronarea Regelui Charles al III-lea și a Reginei Consort. Cu o zi înainte, la Palatul Buckingham, MS și ASR s-au întâlnit cu Regele Charles III.

În noiembrie 2023, Custodele Coroanei și Principele Consort s-au întâlnit cu Regele Charles al III-lea la Palatul Buckingham și cu Principele de Wales la Castelul Windsor. Cu acea ocazie, Majestatea Sa a fost pentru prima oară oaspetele Arhiepiscopului de Canterbury la Palatul Lambeth din Londra.

1 comentariu

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Este absolut impresionanta aceasta readucere in memoria noastra a lungului sir de intalniri dintre Familiile Regale Romana si Britanica, intalniri ce stau dovada a stransei legaturi de rudenie dintre ele (atat prin Regina Maria cat si prin Regele Mihai), a afectiunii reale ce a stat la temelia acestor relatii si a respectului profund pe care si l-au purtat reciproc.

    Date fiind sentimentele mele de mare repect, admiratie, dragoste si profunda loialitate pentru Familia Regala si pentru Coroana si Monarhie in care am fost crescuta (imi cer scuze de la Majestatea Sa pentru modul ce poate parea prea insistent si fatis in care imi exprim sentimentele, mod ce nu este in consonanta cu felul meu mai sobru si mai retras), am parcurs de doua ori aceasta trecere in revista, (desi le urmarisem anterior in cadrul emisiunilor “Ora Regelui”), pentru a mi le fixa mai bine in memorie. Dar si pentru ca, chiar fiind la a patra generatie de viata in Romania, se pastreaza inca acolo, in inima si sufletul meu, un coltisor care vibreaza puternic la tot ce este englez, la auzul imnului regal britanic, la Coroana britanica, la cultura, arta, literatura si muzica britanica. Si ma bucur ca acest lucru nu intra in conflict cu sentimentele mele pentru Coroana romana, pentru ca ele, sentimentele, coincid.

    Pentru ca unii diplomati britanici aflasera, in 1980, despre motivele pentru care Anglia – dar si Regele Mihai – au insemnat mereu atat de mult pentru mine, am fost invitata la Consiliul Britanic sa vizionez filmul tv de peste trei ore al vestitei nunti ded poveste a Printului de Wales cu Printesa Diana. Iar acolo L-am vazut pentru prima data in viata mea, altfel decat in fotografie, pe mult-iubitul Rege Mihai, insotit de Regina Ana si de Principesa Margareta, printre invitatii de rang regal. ( Mi l-au aratat atasatul cultural Nigel Nightingale si sotia sa Diana, pentru ca singura nu L-as fi recunoscut pe rege). Atunci am izbucnit in lacrimi, reactie pe care o am si azi, oridecate ori il vad pe Regele Mihai la televizor. Lacrimi pe care le am si acum, cand scriu aceste randuri.

    Pentru acest motiv mi-as permite sa fac doua mici sugestii privind includerea a inca doua evenimente care, presupun ca dintr-o eroare, au ramas nementionate:

    2011 – participarea Printului de Wales Charles, alaturi de reprezentanti ai multor Case Regale si Princiare din Europa si Asia, la spectacolul de Gala de la Opera Romana (la care am avut marea onoare si bucurie de a participa), dedicat Aniversarii celor 90 de ani ai Regelui Mihai;

    2017 (decembrie) – participarea Printului de Wales, alaturi de reprezentanti ai multor Case Regale si Princiare din Europa si Asia, la FUNERALIILE NATIONALE ale Regelui Mihai.

    Va multumesc,
    prof. Diana Lucia Zotescu

Leave a Reply to Anonymous Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50021758
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate