“Ajutor pentru refugiați”, trei luni după începerea proiectului

  • Peste 4 700 de persoane refugiate au primit sprijin concret și imediat la nivel național
  • Peste 2 500 nopți de cazare gratuită în București pentru familiile de refugiați ucraineni
  • Ajutor oferit refugiaților ucraineni ajunși în comunități din București și 11 județe: Alba, Argeș, Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Galați, Iași, Cluj, Maramureș, Tulcea și Satu Mare.

Fundația Regală Margareta a României lansa pe data de 2 martie 2022 proiectul Ajutor pentru Refugiați, atunci când familii cu copii fugeau din calea războiului spre țara noastră.

Pe parcursul a 3 luni de la lansarea proiectului, peste 300 de persoane refugiate din Ucraina, cu vârste cuprinse între 2 luni și 76 ani, ajunse la București pentru tranzit sau ședere temporară, au primit până astăzi un sprjin concret și imediat prin intermediul Fundației: cazare într-o unitate hotelieră parteneră, trei mese calde pe zi, consiliere socială, servicii medicale, consultanță juridică, activități educaționale pentru copii, transport sau transferuri la autogară sau aeroport și asistență, în funcție de nevoile specifice fiecărei familii.

Pentru a veni în sprijinul eforturilor umanitare din țară, începând cu 22 martie 2022, Fundația Regală Margareta a României a extins proiectul Ajutor pentru Refugiați pe o perioadă nedeterminată. Fundația susține intervențiile imediate la frontieră, precum și nevoile urgente sau pe termen mediu ale familiilor cu copii refugiate din Ucraina.

Fundația a mobilizat o rețea națională de 18 ONG-uri ce asigură servicii sociale și de suport și a cooptat companii importante în finanțarea proiectului Ajutor pentru Refugiați.

Lasa un comentariu

© 2007-2022 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 41833387
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate