Actiunea Populara

Comunicat

Azi, când se împlinesc 60 de ani de la lovitura de stat prin care a fost abolită monarhia constituţională, ultimul bastion al statului de drept şi al libertăţilor constituţionale în România, Acţiunea Populară adresează tuturor românilor apelul de a rememora cu responsabilitate şi discernământ lecţia istoriei. La 30 decembrie 1947, Regele Mihai era forţat să renunţe la prerogativele constituţionale care asigurau echilibrul şi stabilitatea instituţiilor statului, la rolul său de garant al libertăţilor şi drepturilor cetăţeneşti, asigurate de un monarh care, în bună tradiţie democratică, nu guverna, ci domnea. De câte ori, în trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat, acest principiu fondator al monarhiei constituţionale a fost încălcat – fie de către Cuza, fie de către Carol al II-lea – democraţia şi statul de drept s-au aflat în primejdie. Maiestatea Sa, Regele Mihai, a fost alungat din ţară tocmai fiindcă a rezistat din toate puterile unei asemenea derive.

Odată cu instaurarea ilegitimă a unei false republici, dominate de o minoritate dictatorială care nu se reprezenta decât pe sine şi interesele unei puteri străine şi opresive, România a fost smulsă din familia naţiunilor democratice şi a intrat, pentru o jumătate de veac, în lagărul represiunii, spolierii şi arbitrariului comunist. Atunci, la 30 decembrie 1947, a început o criză politică ale cărei urmări le resmiţim şi azi. Atunci a început şi o criză morală la scara întregii naţiuni, obligată să mintă şi să se lase minţită pentru a supravieţui. Demnitatea naţională s-a exilat atunci odată cu Suveranul legitim al ţării, şi întoarcerea acestei demnităţi nu a fost cu nimic mai lină şi mai lipsită de piedici decât întoarcerea Regelui Mihai şi a familiei sale în patria din care fusese alungat în 1947.

Acţiunea Populară îi cheamă azi pe toţi românii să omagieze personalitatea Regelui Mihai şi statornicia cu care Maiestatea Sa a slujit fără rezerve interesele superioare ale ţării şi poporului său. Totodată, Acţiunea Populară îndeamnă toate forţele politice şi civice din România, pe toţi cetăţenii români, oriunde s-ar afla ei, să reflecteze cu deplină responsabilitate la lecţia acestei dramatice istorii, şi să nu mai îngăduie niciodată, nimănui, să atenteze la statul de drept şi la identitatea însăşi a României ca patrie a tuturor românilor, ca ţară liberă şi democratică, angajată deplin în construcţia Europei Unite la valorile căreia a aderat fără rezerve.

Actiunea Populara,
Secretar General Marius Vladu

1 comentariu

  1. Dr.George Calalb says:

    Ma asociez din tot sufletul acestui comunicat. Dr. George Calalb vicepresedinte al ACTIUNII POPULARE

Leave a Reply to Dr.George Calalb Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50304111
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate