Sportivi paralimpici din 4 țări europene la Palatul Elisabeta

Astăzi, vineri, 29 martie 2019, Alteța Sa Regală Principele Radu, care a acordat Înaltul Patronaj Comitetului Național Paralimpic din România în anul 2016, a primit la Palatul Elisabeta sportivi nevăzători din România, Grecia, Georgia și Belarus. Sportivii paralimpici se vor întrece mâine în finala Turneului de calificare pentru Campionatul European de fotbal pentru nevăzători, de la Roma, din septembrie 2019.

Turneul de la Buftea se desfășoară în zilele de 27-30 martie 2019 și este organizat de Asociaţia Nevăzătorilor din România, Federaţia Română de Fotbal, Federaţia Internaţională de Sport pentru Nevăzători şi Comitetul Naţional Paralimpic.

La întâlnirea de la Palatul Elisabeta au fost prezenți sportivii din cele patru țări, precum și antrenorii și medicii echipelor.

În Sala Regilor, după cuvântul de bun venit al Principelui Radu, a transmis un mesaj dl David Stirton, reprezentând Federația Internaţională de Sport pentru Nevăzători (IBSA). Din partea gazdelor, a luat cuvântul vicepreşedintele Comitetului Naţional Paralimpic, Ciprian Anton.

Mâine, sâmbătă, 30 martie, Alteța Sa Regală va lua parte la finala turneului de calificare, la Centrul Naţional de Fotbal din Buftea.

La Campionatul European de Fotbal pentru Nevăzători se vor întrece zece echipe: primele opt clasate la ediţia precedentă (din 2017) şi primele două clasate la turneul de calificare găzduit de România.

Echipa naţională de fotbal pentru nevăzători a României a fost creată de către Asociaţia Nevăzătorilor din România în anul 2013. În anul 2018, FRF a inaugurat, la Buftea, primul teren de fotbal pentru nevăzători din ţară.

Dezvoltarea în România a fotbalului pentru nevăzători a fost posibilă şi graţie unui program pe care International Blind Sport Association (IBSA) l-a avut în parteneriat cu UEFA.

Fotografii de Daniel Angelescu

 

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    ”Dizabilităţile devin mai puţin vizibile atunci când abilitatea este adusă în ecuaţie. ”
    Tot respectul şi toată consideraţia pentru aceşti oameni minunaţi , pentru care ” toiagul credinţei adevărate sprijină povara oricărui handicap.”
    Toată admiraţia pentru ASR Principele Radu, care asigură susţinerea şi promovarea mişcării paralimpice la cel mai înalt nivel, precum şi resurse necesare pentru a îmbunătăţi abilităţile acestor eroi şi capacitatea de a participa la viaţa comunităţii !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50333112
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate