Școala de vară Leaders Romania, Predeal, august 2012

 

Cuvântul Alteței Sale Regale Principele Radu cu ocazia deschiderii Școlii de vară Leaders Romania 2012

Organizația tinerilor intelectuali “Leaders Romania” împlinește în 2012 cinci ani de existență, la fel ca și Școala lor de vară, care a dorit să se plaseze sub Patronaj Regal. Nețărmurită a fost bucuria mea când am aflat despre începerea, anul acesta, la Predeal, pe 5 august, a unei noi serii de conferințe, dezbateri, prelegeri și dialoguri pe teme de cârmuire politică, economică ori diplomatică.

Pe cât România trăiește în prezentul ei drame de identitate și accidente în exercitarea libertăților, pe atât este mai însemnată consolidarea tinerii generații de lideri români, cei pe umerii cărora se va așeza România greșelilor, obtuzităților și lașităților generației noastre.

În 1866, sub domnia lui Carol I, după o serie de eforturi începute în anul 1848 și continuate de Alexandru Ioan I, România a avut parte de o Constituție care poate fi considerată un punct esențial al începuturilor Statului român modern. Timp de aproape un secol, prin clarviziunea și loialitatea competentă a oamenilor de Stat și politici, Statul român a evoluat remarcabil, atingând o treaptă de stabilitate și de respectabilitate fără precedent.

Din păcate, ultimii șaizeci de ani nu au fost la fel. Ceea ce s-a întâmplat după 1948 la noi în țară, din punct de vedere politic și chiar public, nu pare să fi dovedit că oamenii puterii din România contemporană au înțeles deplin importanța Statului ca garant, cultivator și ocrotitor al identității, tradiției și continuității națiunii.

Cert, există o diferență fundamentală între felul în care s-a performat politic în anii 1948-1989 și exercitarea democrației, după anul 1990. România a trecut de la dictatura comunistă la o democrație ce nu a încetat să se consolideze și a intrat cu drepturi depline în NATO și în Uniunea Europeană.

Numai că democrația nu durează doar douăzeci și patru de ore, și anume în ziua alegerilor. Democrația are nevoie să fie respectată și în restul celor patru ani de mandat, zi de zi, clipă de clipă, de către fiecare instituție publică, de către fiecare reprezentant al ei și de fiecare dintre cetățeni.

Pentru aceasta, legile și cadrul democratic nu sunt suficiente. Este nevoie de aportul fiecărei forțe din societatea românească pentru a transforma în practică ceea ce afirmăm demagogic în teorie. Și, mai presus de toate, avem nevoie de un Stat respectat și dătător de încredere, cu instituții profesioniste, care să lucreze complementar și etic, în armonie unele cu altele.

În anii din urmă, au început să se vehiculeze cuvinte importante, precum “viziune”, “identitate”, “continuitate”. Este bine că ele pătrund în vocabularul puterii politice și mediatice. Dar aceste virtuți au nevoie să fie tratate corect, și nu fantezist.

Viziunea se face cu generozitate și cu responsabilitate, nu cu șmecherie și cu interes propriu. Identitatea nu se repară cu oportunități politice, fie ele și inspirate, ci cu loialitate. Continuitatea înseamnă cunoaștere și respect, nu dispreț la adresa instituțiilor, domnia bunului-plac și meșteșug politic.

Leadership-ul statal, numit în limba engleză statesmanship, nu are echivalent în limba română (poate nu întâmplător). El nu este, însă, din acest motiv, mai puțin important pentru viitor. De aceea, oganizațiile tinerilor români, precum cea a voastră, sunt esențiale.

România nu va avea, în deceniile care vin, probleme de democrație sau de prosperitate. Va continua să devină o țară din ce în ce mai avută și mai conectată la lume. Dar dinamica și abilitatea ei politică nu vor fi suficiente pentru ca națiunea să se simtă acasă la ea în realitatea românească, în viitoarele decenii. Pentru ca viața publică să fie întreagă, echilibrul societății să fie cu adevărat stabil și viitorul predictibil, România are nevoie să conștientizeze din nou importanța respectabilității Statului și a profesionalismului instituțiilor lui. Statul să redevină egida instituțiilor românești cu adevărat, nu numai în enunțuri. Toată suflarea românească – de la guvernare, societate civilă și până la familia obișnuită – are nevoie de instituții coerente și demne de încredere, așezate sub stema unui stat modern dăltuit, dar natural, real, nu reinventat în mod lamentabil de chiriași ai istoriei.

Politica românească rămâne partea esențială a vieții publice, într-un sistem bazat pe democrație și libertăți, astfel precum este în fiecare stat al lumii euro-atlantice. Dar nu există nici un motiv ca politica să treacă dincolo de cercul guvernării și de arena parlamentară și să ocupe spațiul neutru, ritual, armonios și respectabil al leadership-ului statal. Acesta din urmă, fie că țara este republică, fie că este monarhie, trebuie să reprezinte – cu adevărat, nu doar pe hârtie – un instrument al punerii oamenilor împreună, un spațiu al încrederii, al iubirii generoase, al armoniei responsabile, al echilibrului vizionar.

 

6 comentarii

  1. Gigel Dinica says:

    Sa va ajute Dumnezeu !

    O initiativa demna de toata admiratia si respectul fiecarui roman.
    Trebuie folosita orice oportunitate si orice posibilitate pentru promovarea valorilor adevarate ale Democratiei, pentru intelegerea lor de catre fiecare roman.
    Societatea romaneasca, toti romanii, trebuie sa inteleaga realitatile pe care le traim si mai ales ce ne asteapta si ce trebuie facut in prezent si in viitorul apropiat. Trebuiesc promovate VALORILE adevarate si COMPETENTA, precum si RESPONSABILITATEA in fata Legilor a celor ce-si asuma ocuparea Demnitatilor Statului !

    Sa auzim numai de Bine !

  2. Bogdan Jora says:

    Felicitari Alteta pentru implicarea dumneavoastra si a Casei Regale in aceste actiuni menite sa ne arate, noua tinerilor si nu numai, faptul ca cineva se gandeste la viitorul nostru si al acestei minunate tari. Din toata inima imi doresc ca odata pentru totdeauna tara mea sa intre pe fagasul unei normalitati care caracterizeaza tarile din Europa, unde democratia este una autentica, cultura este la loc de cinste si oameni sunt cu zambetul pe buze si nu impovarati de saracie si batjocoriti zi de zi de pseudo-politicieni, care-si vad doar propriul interes. Din toata inima va rog sa faceti tot ce va sta in putere ca sa reinstaurati monarhia in Romania, stiu ca e greu dar nu ne lasati in mainile acestor politicieni fara scrupule, ne-am saturat de ei, nu-i mai vrem si nu putem scapa de ei pentru ca nu avem alternativa. Eu imi doresc (si nu sunt singurul) ca alternativa sa fie Casa Regala a Romaniei! Umil si respectuos va rog, sa faceti toate demersurile pentru a institui monarhia. Va multumesc si va doresc succes in toate activitatile pe care le desfasurati. Traiasca REGELE, traiasca ROMANIA!

  3. ALEXANDRU SANDU says:

    Buna ziua,
    Numele meu este Alexandru Sandu si ma intereseaza care sunt criteriile pentru participarea la Scoala de Vara Leaders, august 2012.
    Va multumesc.

  4. Boila Dorin says:

    Aș dori să fiu la fel de optimist ca Alteța Sa Principele Radu în ceea ce privește viitorul politic al țării !… Am constatat însă, în ultimii ani, că în toate fibrele organismelor publice din România s-au infiltrat germenii unor boli fatale ( continuitatea ideologiei comunistoide, acceptanța corupției, creștinismul mimat,etc.), care decepționează orice tînăr și orice inițiativă contrară acestor boli – conservatorism, morala în politică și economie, creștinism proactiv ! În această situație, pașii mici pot aduce o lumină, dar lovitura atotcuprinzătoare este mai de dorit !!

  5. Runceanu Gheorghe says:

    Sunt din Predeal si doresc mai multe amanunte . MONARHIST CONVINS , doresc sa ajut cu ce se poate . REGELE ESTE PATRIA !

  6. Claudiu says:

    Felicitari Casei Regale pentru sprijinul acordat acestei organizatii!
    Felicitari pentru articol!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50435542
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate