Restaurarea și revitalizarea Parcului Regal Sinaia

Știre TV

În zilele de 21-24 mai 2015, la Domeniul Regal Sinaia, un grup de cincizeci de studenți de la specializările Peisagistică și Horticultură din cadrul Facultății de Horticultură, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, însoțiți de cadre didactice de specialitate, au participat la un workshop cu tema „Restaurarea și revitalizarea Parcului Castelului Peleș, Sinaia”.

Workshop-ul, coordonat de către domnul prof. univ. dr. Florin Stănică, Prorector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară și doamna prof. univ. dr. Elisabeta Dobrescu, și-a propus realizarea unui studiu complex al Parcului istoric și al Serelor Regale de pe Domeniul Regal Sinaia pentru a le reda splendoarea de odinioară.

În urma workshop-ului, se va realiza un program de reabilitare și restaurare a parcului istoric și a Serelor Regale în vederea includerii lor într-un circuit turistic de vizitare. Astfel, se vor contura zece ateliere de lucru în cadrul Domeniului istoric care vor cuprinde Serele Regale și terasele Serelor Regale, Castelul Pelisor, Vila Economat, peluza istorică și pârâul Pelișor, precum și cele șapte terase ale Castelului Peleș. De asemenea, în cadrul acestor ateliere de proiectare peisagistică se va elabora primul document profesional de abordare a restaurării Domeniului istoric cu valoare de patrimoniu universal.

În paralel, au fost efectuate lucrări de întreținere a spațiilor verzi, tăierea în verde a arborilor și arbuștilor, inventarierea și îngrijirea speciilor existente în seră încă din timpul Reginei Maria.

Parcul și Serele Regale conțin numeroase specimene de arbori, arbuști și plante floricole unice în România, unele plantate în urmă cu peste 120 de ani. Se remarcă, astfel, exemplare monumentale de fag cu frunze roșii (Fagus sylvatica Purpurea Major), alun turcesc (Coryllus colurna), arțar japonez (Acer palmatum), chiparos de Nootka (Chamaecyparis nootkatensis Pendula), tisă (Taxus baccata), frasin pendul (Fraxinus excelsior Pendula), cireș japonez pendul (Prunus serrulata Kiku Shidare), laur (Prunus laurocerassus).

Fotografii realizate de Mihai Covrig 

6 comentarii

  1. ionela stanescu says:

    Interesanta initiativa! Insemnarile Reginei Maria despre amenajarea spatiului exterior au fost,pana la acest demers , singurele marturii ale frumusetii domeniului de odinioara!Multa inspiratie, creativitate si pasiune pentru acei oameni care si-au propus sa continue visul regal!

  2. Emilian T.Vandenboer says:

    Cand se va sterge praful “republican” din Palatul Regal din Bucuresti ? Cand se va REVITALIZA Palatul Regal din Bucuresti, cand va flutura stindardul regal pe Palatul Regal din Bucuresti ? Hm, multe intrebari mai are acest d-l Vandenboer …. !

  3. vladut mihaela says:

    Este o initativa laudabila pentru restaurarea si revitalizarea parcului regal Sinaia ca el sa-si recapete frumusetea de odinioara .

  4. Viorica Mwais says:

    Sa fie intr-un ceas bun!

  5. Lavinia Balasu says:

    Doamne, ce lucru minunat! Il simt ca pe inca o particica a marii noastre dezmortiri din somnul ratiunii care a nascut monstrii comunismului, cei care inca ne tin tara sub ocupatie de peste 70 de ani! Am lacrimi de bucurie in ochi… Imi amintesc de toti anii (multi!) in care veneam la Peles, ma plimbam prin gradina Castelului si ma rugam sa vina Regele meu inapoi! <3 Doamne ajuta! x

  6. Melania Luca says:

    Frumos proiect si mai ales, bine gandit. Bravo!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50017317
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate