Ziua de naștere a Principesei Maria

asr-principesa-maria

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Astăzi, Principesa Maria își sărbătorește astăzi ziua de naștere. La mulți ani, Alteța Voastră Regală!

Alteța Sa Regală Principesa Maria a României s-a născut în exil, la Copenhaga, în ziua de 13 iulie 1964. Principesa a venit pe lume în lipsa tatălui său, care urma activități profesionale la New York Stock Exchange. Regele Mihai a fost informat prin telefon că a devenit, pentru a cincea oară, tată. Cea mai tânără dintre principesele României a fost botezată în credința ortodoxă, iar nașa de botez a fost Principesa Moștenitoare Margareta, sora ei.

Principesa Maria a locuit și studiat în Elveția, apoi a petrecut cea mai mare parte a vieții în Statele Unite ale Americii. Acolo a făcut studii de puericultură și a lucrat, pentru o vreme, în domeniul îngrijirii copiilor. A lucrat la New York, în relatii publice, în cadrul unor companii private. Apoi, Alteța Sa Regală a locuit în Statul New Mexico și a activat în domeniul consultanței private.

Principesa a petrecut, în ultimii ani, Crăciunul la Săvârșin, în compania Majestăților Lor și a Altețelor Lor Regale. Principesa a fost de mai multe ori în vizită în țară și la București, din 1997 până în 2014. Cea mai importantă ședere în țară a Principesei Maria a fost aceea de la Crăciunul anul 1997, când întreaga Familie Regală s-a regăsit la București, pentru prima oară împreună, pe pământ românesc.

Alteța Sa Regală Principesa Maria a României a împlinit, la data de 13 iulie 2014, vârsta de 50 de ani. Majestatea Sa Regele și-a dat acordul ca sărbătorirea jubileului Principesei Maria să aibă loc la București, cu ocazia zilei de 10 Mai.

Astfel, pe data de 7 mai 2014, seara, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare a conferit, în numele Regelui Mihai I, Ordinul Coroana României în grad de Mare Cruce Principesei Maria. După ceremonie, a avut loc un dineu în onoarea Principesei Maria. La ceremonie și dineu au luat parte Principele Radu, precum și personalități din autoritatea politică, mediul academic și societatea civilă.

În toamna anului 2014, Principesa Moștenitoare Margareta a cerut surorii sale să se mute definitive în România.  În ianuarie 2015, Principesa Maria s-a mutat la București.

Principesa  reprezintă Familia Regală în diverse ocazii, în București, în comunitățile locale și în străinătate. Alteța Sa Regală sprijină diverse proiecte cu caracter social și de promovare a economiei românești.

Principesa Maria a acordat, din 2015 încoace, patronaj regal Congresului Societății Române de Rinologie, Organizației Umanitare Concordia, Programului Național Patrula de Reciclare, Expoziției Chinologice internaționale de la Alba Iulia, Salonului Calului (Clubul Equestria), Festivalulului Internațional de Ceramică de la Cluj (Caolin) și Federației Române de Badminton.

37 comentarii

  1. La multi ani REGALI!!Alteta!!!Toate cele bune!!!

  2. Bogaceanu Nicoleta

    La mulți ani, Alteță! Felicitări pentru tot ce faceți pentru România şi mult succes în continuare!

  3. Comentarii pe Facebook

    Ion Vasile Tivadar La multi ani!
    #
    Ioan Secrieru LA MULTI ANI PRINCIPESA
    #
    Elena Nysveen La multi ani REGALI!!Alteta!!Toate cele bune !!!
    #
    Daniela Ionescu Să ne trăiască la multi ani!
    #
    Lica Cristea La multi ani !
    #
    Letitia-Dumitrana Negrutiu-David Sa ne traiti La multi ani.!
    #
    Marian Precupetu La nulti ani Alteta!
    #
    Costel Plugariu LA MULTI ANI !!!
    #
    Anisoara Veres …frumoasa doamna,la fel ca Margareta…nobletea danselor este vizibila …sa ne traiasca si sa aflam cat mai multe,sa se implice mai mult in viata publica deoarece natia romana are nevoie de multe modele, inca…
    #
    George Petrea La multi ani !!
    #
    Ani Rusu La multi ani fericiti !
    #
    Ani Rusu Frumoasa si delicata principesa !
    #
    Simona Boerescu La mulți ani cu sănătate !
    #
    Mihalcea Mircea La multi ani !
    #
    Mariana Lungu La multi ani cu bucurii și sănătate!

  4. Elizaveta A.

    La mulţi ani cu fericire, sănătate!!!

  5. Carare Carmen-Lavinia

    La multi ani,Alteta!

  6. Cristina-Adriana Popescu

    La multi ani cu bucurii si sanatate!

  7. Harambasa Ioan, Caransebes

    Cu stimă și respect vă urez un sincer La multi ani!

  8. Liliana Sora

    La mulţi ani, ASR Principesă Maria !
    Dumnezeu să Vă binecuvânteze cu sănătate şi putere , linişte sufletească şi iubire, bucurii şi cele mai frumoase împliniri, alături de cei dragi !
    Trăiască Regele !

  9. Magdalena Tulbure

    La multi ani, printesa noastra!!!
    ♡♡♡

  10. Vlad Serbu Mihaela

    La multi ani cu sanatate si bucurii.Sa ne traiti multi Alteta .Sa fiti bomevivantata !!!!!

  11. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE

    LA MULTI ANI CU SANATATE ALTETA VOASTRA REGALA !
    VA DORESC TOT CE ESTE MAI BINE SI MAI FRUMOS IN REPREZENTAREA CU ONOARE SI DISTINCTIE LA TOATE EVENIMENTELE A TARII NOASTRE SI A FAMILIEI REGALE !

  12. Elizaveta A.

    La mulţi ani cu fericire şi sănătate!!!

  13. DAN DUMITRANA

    LA MULTI ANI ALTETEI Sale Principesa MARIA ! MULTA SANATATE,Binecuvintare si Bucurii !

    https://www.facebook.com/CoralaRegalaTransilvana/videos/787284728081600/

  14. lucica manea

    La multi ani

  15. Ioana Anca

    La multi ani Alteta!

  16. Victor

    LA MULTI ANIII,sper ca intr-o zi Romania sa aibe o regina care sa o conduca!!!!

  17. Simona Lungu

    La Multi Ani!

  18. Nicoleta Tocitu

    La multi si frumosi ani!

  19. Ioan David

    La Multi Ani cu fericire!

  20. Ing. agronom Teodor Iliescu

    La mulți ani și o viață plină cu bucurii ! Trăiască România mare în vechile hotare ! Trăiască Dinastia Românească !

  21. Romela Mihaela Costea

    La mulți ani, Alteța Voastră Regală!

  22. Mihaela Chiripuci

    La mulți ani cu sănătate și bucurii, Alteța Voastră! Sunteți o apariție încântătoare de fiecare dată și vă onorați excelent rolul în Familia Regală a României. De asemenea mă simt onorată de atenția Voastră de fiecare dată când vă întâlnesc. Felicitări pentru că promovați frumusețea țării noastre pe care ați cunoscut-o relativ târziu, pentru afecțiunea pe care o aveți față de copii și față de suflețelele necuvântătoare- ceea ce arată desigur un suflet frumos. Mulțumim pentru că ați ales să fiți printre noi.

  23. Alina și Mihai Firică

    Principesa Maria a României reprezință Țara și Familia Regală cu mult dinamism, dăruire și inspirație. Ne amintește așa de mult de Regina Ana a României! Vă iubim și vă adresăm cele mai frumoase urări de sănătate și împlinire! La mulți ani, Alteță!

  24. Viorica V. Mwais

    Admiratie si sustinere in toate actiunile Voastre publice!
    Un calduros:
    La multi ani!

  25. La Multi Ani, Alteta!

  26. Lidia Gheorghe

    O viaţă plină de satisfacţii sufleteşti, noroc, sănătate şi La mulţi ani! Frumoasei principese Maria, strănepoată a idolului meu, Regina Maria!

  27. La multi ani REGALI!!Alteta Voastra!!Toate cele bune!!!

  28. Cristian Sandu

    La Multi Ani Alteta Voastra ,Regala, cu admiratie si respect pentru tot ce faceti in folosul poporului roman!

  29. ichim cornel

    Nu am avut ocazia sa aflu mai multe lucruri despre Dumneavoastra dar figura Dumneavoastra mi-a complectat lipsurile.LA MULTI ANI VA DORESC CU TOATA SINCERITATEA SI IMPLINIREA TUTUROR DORINTELOR ALATURI DE CEI CARE VA IUBESC SINCER!

  30. Stela Gabriela Chircea

    La mulți ani binecuvântați, Alteța Voastră Regală!

  31. petru

    La multi ani Alteta

  32. Gabriela Bucur

    LA MULTI ANI!!

  33. Diana Lucia Zotescu

    La Multi Ani, Alteta Voastra Regala ! Sunteti trup din trupul Familiei Regale a Romaniei si tot ceea ce infaptuiti este pentru binele nostru, al tuturor romanilor. Va iubim, Va stimam si Va suntem recunoscatori ca sunteti alaturi de noi.

    Am fost deosebit de onorata sa fac parte din comitetul oficial de intampinare a Altetei Voastre Regale pe aeroportul din Timisoara, cu ocazia acordarii de Inalt Patronaj Regal Federatiei Romane de Badminton. Sunt convinsa ca aceasta Federatie sportiva va avea astfel un motiv in plus de a-si imbunatati si mai mult performantele sportive pe plan national si international. In numele sportivilor acestei Federatii, a doamnei Animona Hutu, presedinta Federatiei, dar si al meu personal, doresc sa va transmit recunostinta noastra pentru marea onoare ce ati facut-o Federatiei Romane de Badminton, sportivilor acestei discipline sportive, dar si sportului romanesc in general. Si tot in numele nostru, al celor mentiionati mai sus, Va urez inca o data LA MULTI ANI !

    Cu deosebita dragoste, profund respect si credinta in valorile Coroanei si Monarhiei,

    prof. Diana Lucia Zotescu

  34. LA MULTI ANI !!!
    HERZLICHE GLÜCKWÜNSCHE I. M. PRINZESSIN MARIA VON RUMÄNIEN AUS DEUTSCHLAND
    HERZLICHE GEBURTSTAGSGRÜßE,
    Ihr, Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania/Germany-

  35. Dan Rădulescu

    La multi ani fericiti cu multe bucurii și împliniri A.S.R. Principesa MARIA !!!

  36. Doru NICOLAE

    Cu un deosebit respect si stima neprețuita pentru Alteța Voastră PRINCIPESA MARIA , va urez sincer LA MULTI ANI , sanatate si viața îndelungata si frumoasa !

  37. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor

    La Mulți Ani, sănătate și fericire Alteța Voastră Regală !

    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1489057191139916&set=a.295130130532634.69560.100001069481216&type=3&theater

    Mesaje facebook: Marian Precupetu LA MULTI ANI , ALTETA REGALA!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 08:47
    Administrează
    Marga Alma
    Marga Alma La multi ani!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 08:50
    Administrează
    Potelnicu Floarea
    Potelnicu Floarea La multi ani !
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 08:52
    Administrează
    Emilia Elisabeta Schmidt
    Emilia Elisabeta Schmidt
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 08:53
    Administrează
    Sorin Daniel Tic
    Sorin Daniel Tic La multi ani !!!
    Ador
    · Răspunde ·
    2
    · 13 iulie la 08:55
    Administrează
    Virginia Carmen Anghel
    Virginia Carmen Anghel La mulţi ani! ❤
    Ador
    · Răspunde ·
    2
    · 13 iulie la 09:17
    Administrează
    Stoica Rodica
    Stoica Rodica Bine ați venit acasa Altetea Voastra!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 09:19
    Administrează
    Glasu Lew-Dorin
    Glasu Lew-Dorin Cu sentimentul înaltei mele pretuiri, vă rog să-mi permiteți, Alteță, să vă urez La multi ani!
    Ador
    · Răspunde ·
    3
    · 13 iulie la 09:20
    Administrează
    Stoica Rodica
    Stoica Rodica LA MULȚI ANI FERICITI INTR-O ROMANIE REGALA, MULT ASTEPTATA!
    Ador
    · Răspunde ·
    3
    · 13 iulie la 09:22
    Administrează
    Mihaela Doina
    Mihaela Doina Sf. Arhanghel Gavriil, Azi, La mulți ani ASR Maria a României!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 09:26
    Administrează
    Catalin Gabriel Dima
    Catalin Gabriel Dima · 12 prieteni comuni
    La mulți ani Alteta!
    Ador
    · Răspunde ·
    2
    · 13 iulie la 09:27
    Administrează
    Florina Lungu
    Florina Lungu La mulți ani fericiți!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 09:35
    Administrează
    Adrian Voloc
    Adrian Voloc La mulți ani cu sănătate, Alteța Voastră!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 09:46
    Administrează
    Puiu Grigoriu
    Puiu Grigoriu La multi ani cu sanatate!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 09:47
    Administrează
    Fasie Iulia
    Fasie Iulia La multi ani ALTETA !
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 09:52
    Administrează
    Gherghina Tofan
    Gherghina Tofan · Prieten(ă) cu Paul Zainea şi alţi 15
    Pãcat cã nu stim sã valorizãm nici o oportunitate!
    Suntem delãsãtori si slugarnici… si ne meritãm soarta.
    Tristeţe
    · Răspunde ·
    2
    · 13 iulie la 10:10
    Administrează
    Mihaela Dimitriu
    Mihaela Dimitriu La mulți ani Alteță!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 10:12
    Administrează
    Gherghina Tofan
    Gherghina Tofan · Prieten(ă) cu Paul Zainea şi alţi 15
    La multi ani, Altetã!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 10:12
    Administrează
    Mona Maris
    Mona Maris La multi ani, Alteta !
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 10:34
    Administrează
    Sararu Robert
    Sararu Robert · Prieten(ă) cu Dan Gusoaia şi încă cineva
    La multi ani!!!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 10:42
    Administrează
    Mircea Muresanu
    Mircea Muresanu La multi ani !
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 10:58
    Administrează
    Radovici Mihai Christopher Marian
    Radovici Mihai Christopher Marian Cu ocazia prinderii unui nou trandafir la buchetul vieții, permiteți-ne Alteța Voastră Regală Principesa Maria să vă urăm: multă sănătate, fericire, împlinirea tuturor dorințelor și nu în ultimul rând:
    „La cât mai mulți ani fericiți!”
    ai Alteței Voastre Regale prea plecați supuși,…Vezi mai mult
    Ador
    · Răspunde ·
    3
    · 13 iulie la 11:57
    Administrează
    Mariana Haulica
    Mariana Haulica La multi ani !!!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 12:18
    Administrează
    Lidia Grecu
    Lidia Grecu
    Fotografia postată de Lidia Grecu.
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 12:27
    Administrează
    Elena Nysveen
    Elena Nysveen La multi ani REGALI!!ALTETA VOASTRA!!!Toate cele bune!!
    Fotografia postată de Elena Nysveen.
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 12:39
    Administrează
    Romela Mihaela
    Romela Mihaela La mulți ani, Alteța Voastră Regală!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 13:20
    Administrează
    Dragos Ciolacu
    Dragos Ciolacu · Prieten(ă) cu Dan Gusoaia şi încă cineva
    La multi ani Alteta Voastra Regala!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 13:20
    Administrează
    Mariana Popescu
    Mariana Popescu La mulți ani!
    Ador
    · Răspunde ·
    2
    · 13 iulie la 13:20
    Administrează
    Ioana Man
    Ioana Man La multi ani!
    Ador
    · Răspunde ·
    2
    · 13 iulie la 13:43
    Administrează
    Lucretia Malenda
    Lucretia Malenda La multi ani ! Din partea poporului roman, greu încercat ! Va dorim succes in operele caritabile demne si perseverența Altetei Voastre sa ne fie un model !
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 13:46
    Administrează
    Lucretia Malenda
    Lucretia Malenda
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 13:46
    Administrează
    Alexandrina Ilie
    Alexandrina Ilie “La multi ani cu sanatate”!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 13:56
    Administrează
    Zoltan Ana
    Zoltan Ana la multi ani cu sanatate si bucurii ALTETA !!
    Fotografia postată de Zoltan Ana.
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 14:06
    Administrează
    Lucia Damsa
    Lucia Damsa · Prieten(ă) cu Dan Gusoaia
    La mulţi ani, alteţă !
    Fotografia postată de Lucia Damsa.
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 14:29
    Administrează
    Mihaela-Ramona Pancan
    Mihaela-Ramona Pancan La multi ani
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 14:33
    Administrează
    Viorica V. Gradinaru
    Viorica V. Gradinaru La Multi Ani !
    Fotografia postată de Viorica V. Gradinaru.
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 14:48
    Administrează
    Luminita Ilin
    Luminita Ilin La multi ani!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 16:07
    Administrează
    Niculina Sirbu
    Niculina Sirbu · Prieten(ă) cu ErikaKeller MariusDragan
    LA MULTI ANI !
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 16:35
    Administrează
    Nicu Niculae
    Nicu Niculae La Multi Ani !
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 16:59
    Administrează
    Rodica Tomasenco
    Rodica Tomasenco La mulți ani Regali!
    Fotografia postată de Rodica Tomasenco.
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 17:18
    Administrează
    Irina Nechit
    Irina Nechit La multi ani, Alteta.
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 13 iulie la 17:38
    Administrează
    Koncz Maria Zsuzsanna
    Koncz Maria Zsuzsanna
    Îmi place
    · Răspunde · 13 iulie la 18:19
    Administrează
    Doina Sandu Semartian
    Doina Sandu Semartian La multi ani Alteta !
    Îmi place
    · Răspunde · 13 iulie la 23:34
    Administrează
    Mihai Laurentiu Betca
    Mihai Laurentiu Betca LA MULTI ANI ,FERICITI,.
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 14 iulie la 00:12
    Administrează
    Zam Carmen
    Zam Carmen LA MULTI ANI!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 14 iulie la 00:42
    Administrează
    Gabriel-Marius Udrea
    Gabriel-Marius Udrea Multi ani fericiti cu multe realizari frumoase!
    Ador
    · Răspunde ·
    2
    · 14 iulie la 06:19
    Administrează
    Daniela Radu Hadadea
    Daniela Radu Hadadea La mulți ani!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 14 iulie la 07:57
    Administrează
    George Claudiu Zaharia
    George Claudiu Zaharia La mulți ani cu sănătate și fericire alături de familie și prieteni!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 14 iulie la 08:24
    Administrează
    Adriana Klara Hapenciuc
    Adriana Klara Hapenciuc La multi ani !
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 14 iulie la 08:27
    Administrează
    Luci Vieru
    Luci Vieru LA MULTI ANI, ALTETA!!!!!
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 14 iulie la 18:43
    Administrează
    Mihai Laurentiu Betca
    Mihai Laurentiu Betca RESPECT ONORABILUL,LA MULTI ANI,Mesagerul iubirii,.
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · 14 iulie la 18:46
    Administrează
    Dumitru-Remus Mihutiu
    Scrie un răspuns…

    Rodica Stoica
    Rodica Stoica Inalta pretuire!LA MULTI ANI SI REGAT PENTRU ROMANIA!
    Ador
    · Răspunde ·
    2
    · 14 iulie la 19:54
    Administrează
    Cornelia Ardelean
    Cornelia Ardelean La multi ani !
    Ador
    · Răspunde ·
    1
    · Ieri la 00:13

Lasa un comentariu

© 2007-2017 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 16380204
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook