Principesa Maria 50


Alteța Sa Regală Principesa Maria a României împlinește anul acesta, la data de 13 iulie, vârsta de 50 de ani. Majestatea Sa Regele și-a dat acordul ca sărbătorirea jubileului Principesei Maria să aibă loc la București, cu ocazia zilei de 10 Mai.

Astfel, pe data de 7 mai 2014, seara, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare va oferi un dineu la Palatul Elisabeta, în numele pe Majestății Sale Regelui, pentru aniversarea Principesei Maria. Înainte de dineu, la Sala Regilor va avea loc ceremonia de învestire a Principesei Maria cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României.

La evenimente vor fi prezenți Altețele Lor Regale Principele Radu și Principele Nicolae.

Principesa Maria a României s-a născut în exil,  la Copenhaga, în  ziua de 13 iulie 1964. Alteța Sa Regală a venit pe lume în lipsa tatălui său, care urma activități profesionale la New York Stock Exchange. Regele Mihai a fost informat prin telefon că a devenit, pentru a cincea oară, tată. Cea mai tânără dintre principesele României a fost botezată în credința ortodoxă, iar nașa de botez a fost Principesa Moștenitoare Margareta, sora ei.

Principesa Maria a locuit și studiat în Elveția, apoi a petrecut cea mai mare parte a vieții în Statele Unite ale Americii. Acolo a făcut studii de puericultură și a lucrat, pentru o vreme, în domeniul îngrijirii copiilor. A lucrat la New York, în relatii publice, în cadrul unor companii private. Actualmente locuiește în Statul New Mexico și activează în domeniul consultanței private.

Alteța Sa Regală a petrecut, în ultimii ani, Crăciunul la Săvârșin, în compania Majestăților Lor și a Altețelor Lor Regale. Principesa a fost de mai multe ori în vizită în țară și la București. Cea mai importantă ședere în țară a Principesei Maria a fost aceea de la Crăciunul anul 1997, când întreaga Familie Regală s-a regăsit la București, pentru prima oară împreună, pe pământ românesc.

Principesa Maria intenționează să fie din ce în ce mai mult prezentă în București, la Sinaia și în țară.

La mulți ani!

11 comentarii

  1. Felicitări pe Facebook (I) says:

    Gabriella Di Sant’Angelo La multi Ani SAR Principesa Maria
    #
    Ioan-Petru Poiana La multi Ani …ALTETA !!!
    #
    Magdalena Guna Sa fii sanatoasa si sa ne traiesti !Multumim pentru tot ce faci pentru noi ! La multi ani ! !!
    #
    Horia Botezatu La multi ani!
    #
    Crestin Pelerin La Mulți Ani Principesei Maria! Multă sănătate și bucurie Casei Regelui Mihai I! Hristos a Înviat!
    #
    Claudia Mateiciuc La multi ani!Apreciez gestul Principesei Margareta!
    #
    Costea Maria LA MULTI ANI ALTETA!!
    #
    Airam Maria LA MULTI ANI,SANATATE,BUCURII ALTETEI SALE REGALE SI FAMILIEI REGALE ! HRISTOS A INVIAT !
    #
    Geta Ponta LA MULTI ANI!
    #
    Carmen Cojocaru La multi ani!
    #
    Grozescu Ionel La multi ani !!!
    #
    Luminita Aurelia G. Iugat La multi ani.
    #
    Alexandru Vladescu La multzi ani, altetza voastra!
    #
    Adriana Mischie Felicitari!
    #
    Doris Agatha S LA MULTI ANI, ALTETA VOASTRA !!!!!!
    #
    Roxana M. Gabriela LA MULTI ANI, FERICITI SI SANATOSI PRINCIPESEI MARIA A ROMANIEI !
    #
    Mihaela Dobrescu “La multi ani!”Mi-as dori ca intreaga familie Regala sa se reantregeasca in Tara! Doamne ajuta!
    #
    Huszar Maria LA MULTI ANI ALTETA !
    #
    Maria Carauleanu Doamne ajuta!
    #
    Irina Huma O ZI BINECUVANTATA DE BUNUL DUMNEZEU, DOAMNE-AJUTA!
    #
    Teodor Iliescu La muli ani cu felicitari pentru ORDINUL dobândit azi ASR Maria !
    #
    Anghel Elena La multi ani!
    #
    Mircea Paduraru la multi ani!
    #
    Laurentiu Nicolae Chiciu LA MULTI ANI FERICITI ALTETA!
    #
    Cerasela Platz Reverente Calduroase ! Cu iubire si recunostinta, Cerasela Platz.
    #
    Davy Lucius Jones La multi ani
    #
    Ioan Andreica LA MULTI ANI CU SANATATE
    #
    Doina Marin La multi ani!
    #
    Venika Ro La multi ani !
    #
    Demetriade Sorin La multi ani!
    #
    Muntean Adrian la multi ani..
    #
    Irina Prioteasa LA MULTI ANI !
    #
    Anbct Romania La multi ani Alteta!
    #
    Alexandru Vladescu La multzi ani, altetza!
    #
    Sescu Felix La multi Alteta! si imi pare rau ca anul acesta nu confirm participarea la dineu !
    #
    Sebesan Vasile LA MULTI ANI ALTETA,
    #
    Nela Martin La multi an, ALtetei Voastra Regale!
    #
    Karmen Fa Zsizsik la multi ani Alteta
    #
    Stefan Nicolae LA MULTI ANI ALTETA SI MULTA SANATATE ! ROMANIA REGAT ! TRAIASCA REGELE MIHAI I REGELE TUTUROR ROMANILOR !
    #
    Lakrima Lakrimioara La multi ani!!!!
    #
    Mioara Dima La multi ani!
    #
    Dedu Gheorghe La multi ani
    #
    Stefan Olteanu La Multi Ani!
    #
    Lumpan Maria LA MULTI ANI !
    #
    Camelia Pop LA MULTI ANI, ASR Principesa Maria!
    #
    Viorel Rusu Romania are nevoie de respect si recunoastere doar prin Casa Regala!
    #
    Paul Antonescu La multi ani !
    #
    Mariana Dumitrescu La multi ani majestate !
    #

  2. Marinel Voicu says:

    La Multi Ani Altetei Sale Regale Principesa Maria!

  3. „La Mulți Ani!” fericiți și sănătoși Alteței Sale!

    Mă bucur sincer că publicul român are șansa de cunoaște mai bine un alt membru important al Familiei Regale și că Alteța Sase apropie mai mult de viața din România…

  4. Diana Lucia Zotescu says:

    Altetei Sale Regale Principesei Maria a Romaniei

    Alteta Voastra,

    Fiul meu si cu mine dorim sa uram Altetei Voastre Regale, cu ocazia aniversarii de cincizeci de ani, multiple realizari, succese si impliniri, sanatate si bucurie alaturi de Augustii Vostri Parinti si de ceilalti membri ai Familiei Regale.

    Fie ca auspiciile deosebite ale “…Sfintei Zile de 10 Mai” (am citat dintr-un cunoscut cantec foarte drag noua, dedicat acestei mari sarbatori nationale) sa se rasfranga asupra Altetei Voastre ca o aura binefacatoare.

    Vestea ca Veti fi din ce in ce mai prezenta printre noi si ca, alaturi de ceilalti Membri ai Familiei Regale, Veti intregii efortul comun al Dinastiei de a reintoarce speranta in viata noastra, ne umple sufletul de bucurie. Va vom primi, Alteta Voastra, cu bratele si inimile deschise. Romania abia asteapta sa devina Casa de suflet dar si de permanenta adastare a Altetei Voastre si sa Va spuna “Bine Ati Venit Acasa”!

    Cu cele mai alese sentimente de dragoste, loialitate si credinta in valorile Coroanei si Monarhiei,
    prof. Diana Lucia Zotescu
    dr. arh. Robert Eugen Zotescu

  5. Frumoase evenimente… Principesa Moştenitoare Margareta, care este si naşa surioarei mezine este – din nou – un exemplu minunat. Nihil sine Deo!

  6. Felicitări pe Facebook (II) says:

    Doina Marin La multi ani!
    #
    Gabriela Gxg La multi ani Altetei Sale !
    #

  7. ciubotaru codrin mihai says:

    La Multi Ani ! si sincere felicitari pentru ordinul primit. Cu deosebit respect si admiratie Codrin Mihai Ciubotaru – iasi

  8. Roxana Gabriela Mateescu says:

    LA MULTI ANI, PRINCIPESEI MARIA , personalitate deosebit de frumoasa ! Incantatoare sunt imaginile prezentate dar, pe stralucirea MONARHIEI ROMANESTI a dainuit o umbra: participarea lui Ponta la dineu. Evident, opinia mea este total insinifianta , sunt insa o persoana care a iubit din copilarie MONARHIA , din vremea in care bunica imi povestea de binefacerile Regalitatii. Respect enorm maretia REGILOR CAROL I si FERDINAND Intregitorul , iubirea si daruirea LOR fata de tara reflecta UNICITATEA ! Voi ramane perpetuu devotata ideologiei Monarhiste , singura care ne aduce raza soarelui si a upovaintei in cuget dar profund dezamagita de compromisul actualei FAMILII REGALE romanesti cu PSD. Creatorul sa blagosloveasca necontenit CASA REGALA si conceptul Regalitatii!!!! …..doar o opinie care se va rataci instantaneu in praful societatii romanesti contemporane…..

  9. Gabriela Bucur says:

    LA MULTI ANI!MULTA SANATATE .

  10. LA MULTI ANI ASR Principesei Maria a Romäniei

    Herzliche Glückwünsche zu Ihrem 50. Geburtstag, Majestät…….

    Dietmar Melzer
    -Germania/Deutschland-

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50021485
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate