Principele Radu a sărbătorit Ziua Eroilor, la Cluj

Joi, 21 mai 2015, Alteța Sa Regală Principele Radu a luat parte, în municipiul Cluj-Napoca, la sărbătorirea Zilei Eroilor.

Alteța Sa Regală a participat la ceremonia militară și religioasă de comemorare desfășurată la Cimitirul Eroilor Români din Cluj-Napoca, în prezența Diviziei a 4-a de Infanterie „Gemina” a Armatei Române, subordonată Statului Major al Forţelor Terestre.

Divizia Gemina este activă din august 1916, fiind înfiinţată printr-un decret al Regelui Ferdinand ca Armata de Nord. Ostaşii săi au participat la mari misiuni din Primul şi Al Doilea Război Mondial, precum Ofensiva din Transilvania din 1916, Bătălia de la Oituz şi eliberarea oraşului Praga, fiind comandată, alături de alte mari nume ale istoriei noastre militare, de chiar Mareşalul Constantin Prezan (august-noiembrie 1916).

Principele Radu a depus două coroane de flori la Monumentul Ostașului Român și la Monumentul Eroilor căzuți la datorie pentru apărarea patriei. La ceremonie au mai luat parte domnul Gheorghe Ioan Vușcan, prefectul județului Cluj, domnul Istvan Valentin Vakar, președintele Consiliului Județean Cluj, reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei Române și ai Veteranilor de Război.

Ceremonia dedicată Zilei Eroilor a cuprins salutul drapelului de luptă, intonarea imnului național al României, oficierea serviciului religios de pomenire a eroilor neamului, mesajul prefectului județului, depunerea coroanelor de flori și defilarea gărzii de onoare.

6 comentarii

  1. angella dumitrascu says:

    RESPECT… EROILOR NOSTRI VESNICA RECUNOSTITA…
    NIHIL SINE DEO.. NHIL SINE REGE!

  2. Liliana Sora says:

    Cinstire și respect, onoare și recunoștință, mândria de a spune – sunt român, adevărate virtuți prin care omul tinde spre bine și frumos. Când amintim și vorbim despre eroi , cred că relevante sunt cuvintele lui G. Liiceanu : ” Cultul eroilor și al sfinților nu – l au decât oamenii unui popor care poate recunoaște ca superior , ceea ce le este într – adevăr superior. ” Toată stima și considerația pentru Familia Regală a României ! Trăiască Regele !

  3. vladut mihaela says:

    Un gand pios de recunostinta tuturor eroilor neamului si cinste Casei Regale a Romaniei !

  4. Ion Dragoescu says:

    Respect casei regale

  5. Dragos Valentin Tudose says:

    Respect Monarhia!

  6. Tutza Moldoveanu says:

    Multa sanatate familiei regale!!!!!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50353504
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate