Gala Premiilor UNITER 2015

Luni, 25 mai 2015, Alteța Sa Regală Principele Nicolae a luat parte, în Sala Mare a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, la cea de-a douăzeci și treia ediție a Galei Premiilor UNITER, continuând, astfel, tradiția Familiei Regale începută de către Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta.

Din anul 1992 Fundația Principesa Margareta a României, iar din anul 2006 Familia Regală a României au susținut proiectul “Cea mai bună piesă a anului”, încurajând dramaturgia românească.

Principele Nicolae a înmânat premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2014 dramaturgului Stela Giurgeanu pentru piesa „Timpul nebunilor”.

În discursul adresat audienței, Alteța Sa Regală Principele Nicolae a afirmat:

„Sper ca această Gală, care, ca în fiecare an, ajunge în casele românilor pe calea undelor, să întoarcă atenţia lor spre teatru, formă de expresie artistică având o istorie milenară, dar adaptată provocărilor prezentului prin flexibilitatea sa, registrul său imagistic larg, dar şi prin relevanţa problemelor sociale, economice, politice şi morale pe care fiecare nouă piesă le ridică.

Piesele premiate astăzi sunt numai exemple ale frământării creatoare a teatrului nostru, care, prin adâncimea sa sufletească, dăruire şi har, este în continuare în primele locuri ale teatrului mondial.”

De-a lungul anilor, la Gala UNITER au venit, ca musafiri ai Familiei Regale, Majestățile Lor Regele Simeon al II-lea și Regina Margarita ai bulgarilor, Altețele Lor Regale Principesa Astrid și Principele Lorenz ai Belgiei, Principele Jean de Luxemburg, Principele Moștenitor Nicolae al Muntenegrului, Principele Georg Friedrich al Prusiei, Principele Jean al Franței, Principele Nicolae al Greciei, Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, Principesa Rym a Iordaniei.

 

 

 

4 comentarii

  1. ionela stanescu says:

    Omul este fiinta biologica,psihologica,dar si culturala.Participarea ASR Principele Nicolae la acest eveniment reprezinta o dimensiune superioara a existentei noastre cotidiene.Un indemn,subtil,sa citim si piese de teatru, pe care, apoi, sa le regasim mesajul intr- o sala de spectacol!

  2. Liliana Sora says:

    Teatrul este arta vieții, cu adevărați actori și adevărați eroi, este un act artistic care are la bază un scop, o morală , iar piesele de teatru, fie că sunt drame sau comedii, frânturi de istorie sau de prezent, o părticică de romantism …, nasc viață și fac momente de neuitat. Artistul dezvăluie omenirii calea spre armonie , care este fericire și pace, ne îmbogățește mintea și sufletul și de aceea , nu ai cum să rămâi indiferent la ceea ce înseamnă cultură, artă, educație, sentimente. Oricare față a artei am alege, arta este o terapie pentru suflet, o mângâiere, un refugiu, o modalitate de a ne cunoaște și de a ne recunoaște pe noi înșine, pentru că ” teatrul este pâinea și sarea cunoașterii ” și ne transformă în oameni , ne apropie de ceea ce înseamnă frumos, drept , bun. Teatrul reprezintă spiritul omului, sentimentele și viața lui, teatrul este nemuritor. Omul va înțelege că numai iubirea și dragostea de oameni, respectul pentru om și pentru munca lui, , demnitatea și mândria, frumosul, și arta, cultura și educația, cinstea și onoarea , încrederea și credința … sunt tot ceea ce contează în viață. ” Teatrul este poezia ce se desprinde din carte și devine omenească. ” Mă înclin cu toată admirația în fața Familiei Regale care întotdeauna a fost, este și va fi părtașă la tot ce este bun și frumos în viață. Trăiască Regele !

  3. Nicolae Stefan says:

    2015 ROMANIA REGAT ! TRAIASCA REGELE MIHAI I REGELE TUTUROR ROMANILOR !!! DUMNEZEU ESTE CU NOI !

  4. ionela stanescu says:

    Tot ceea ce face ASR Principele Nicolae are un scop nobil! L-am ascultat cand a decernat un premiu,totul a fost cu prestanta! Dar m-a incantat si imaginea plina de gingasie,jovialilate din revista Men’s Health,numarul din luna iunie!Un print fermecat de un chip de copil!Amandoi se privesc de la acceasi inaltime.Minunat!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50410791
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate