Principele de Wales, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti

La invitaţia Universităţii din Bucureşti, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au luat parte sâmbătă, 31 mai 2014, la ceremonia de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa Alteţei Sale Regale Principele de Wales, moștenitorul Coroanei britanice.

Ceremonia a avut loc în Aula Magna a Palatului Facultăţii de Drept, în prezența unui numeros public, în rândurile căruia s-au numărat membri ai Guvernului României, profesorul Emil Constantinescu, președintele României 1996-2000, președintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad și un mare număr de profesori și studenți.

Legăturile de tradiţie între Casele Regale ale Marii Britanii şi Românei se manifestă puternic în zilele noastre. Astfel, cele două Familii Regale sărbătoresc împreună, prin tradiţie, aniversări şi evenimente importante. În Marea Britanie, Familia Regală a României participă anual la vizite publice sau cu caracter regal. În România, Principele de Wales este prezent, din 1998 încoace, aproape în fiecare an. Principesa Moștenitoare și Principele Radu se întâlnesc, primăvara, cu Principele de Wales în țară sau la București, cu ocazia șederilor în România ale moștenitorului Coroanei britanice. Principele de Wales a vizitat Palatul Elisabeta în luna mai a anului 2011. Următoarea întâlnire a Altețelor Lor Regale va avea loc în Marea Britanie, în luna iulie a acestui an.

Principele de Wales a primit înalta distincție de Doctor Honoris Causa pentru felul profund, angajat internațional și eminent în care susține principii și valori de natură a consolida prezentul și viitorul țării noastre, pentru care nutrește o mare afecțiune.

Moștenitorul Coroanei britanice și Principesa Moștenitoare Margareta au copilărit împreună, în Marea Britanie, unde s-au cunoscut la vârsta de trei ani.

 

 

11 comentarii

  1. Cristian says:

    TRAIASCA REGELE !!!

  2. FELICITARI! Nihil sine Deo!

  3. R.G. says:

    Principele de Wales, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti – DIGI 24, 31.05.2014, ORA 20

    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Printul+Charles+doctor+honoris+causa

  4. Diana Lucia Zotescu says:

    Este pentru noi o mare onoare si un privilegiu deosebit sa-L putem avea pe Printul de Wales atat ca oaspete cat si ca Doctor Honoris Causa al Universitatii din Bucuresti. Imi pare nespus de rau ca nu am stiut despre aceasta ceremonie deosebita, as fi dorit sa particip la ea. Faptul ca ASR Printului Charles ii place Romania si chiar se trage din Domnitorul Vlad Tepes ni-L face si mai apropiat 9eu avand un motiv aparte pentru acest lucru).

    Sunt de asemenea intotdeauna incantata sa-I vad pe Principesa Mostenitoare si pe Principele Radu tinandu-se de mana. Este atata gingasie in acest gest in aparenta firesc si simplu, dar care degaja atata frumusete si intensitate a trairilor incat nu pot sa nu ma simt miscata, chiar induiosata.

    LLe doresc o viata lunga, frumoasa si plina de tandrete alaturi, pentru ca prin Altetele Lor, voi fi si eu fericita.
    Diana Lucia Zotescu

  5. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Vasile Horj Adevarata valoare,desteaptate romane,,,,
    #
    Andrei Catalin Great moment
    #
    Han Antonio Frumoase clipe!:)
    #
    Horia Botezatu Un exemplu de Eleganta, de Sobrietate, de Decenta, de… Regalitate!
    #
    Ioan Iosif mare diferenta intre regalitate si democratia originala a lui iliescu
    #
    Ioana Sorina clipe de istorie!
    #
    Valy Paul mai IOSIF, de ce amesteci lucrurile frumoase cu alte……..
    #
    Miha Catuneanu Deosebit respect !!!
    #
    Catana Vica regina
    #
    Mariana Horja CE MARE PRIVILEGIU PENTRU ROMANI SA AIBA O ASEMENEA PRINCIPESA MOSTENITOARE !!! Ne umple sufletul de mandrie !!!
    #
    Aurora Martin Atat de emotionat!
    #
    Nelly Miricioiu-Kirk Cu iubire si admiratie privesc familia noastră regală!’ Cita munca depun!!!
    #
    Gina Jawed Gina Jawed RESPECT PTR FAM REGALA
    #
    Tamara Simicorescu cu mare respect si admiratie privesc familia regala din Canada si va doresc multa sana tate sa ne traiti1000 de ani sint mindra ca sint roman
    #

  6. Comentarii pe Facebook (II) says:

    Mihail-adrian Balan VIVA, VIVA SA TRAIASCA DR SI AMBASADORUL ROMANIEI
    #
    Rodica Dogaru un strain face mai mult ptr tara noastra, decit politicienii nostri care se cearta pe ciolan
    #
    Elena Rainu As fi curioasa daca celor carora li s-a acordat acest titlu din timpurile de dinainte de “revolutie” le-a fost retras ???!!!! Caci nu toti sunt demni a purta aceasta inalta” investire” (neavand nici un merit real, ci doar niste functii sau nici macar atat)!!!! Ar fi nedrept sa se gaseasca amestecati unii (oameni de mare valoare si cu merite deosebite) cu impostorii si neavenitii, care nici macar nu intelegeau insemnatatea acestor titluri !!!! Trebuie sa facem “curatenie generala” si sa purificam “aerul” si valorile incontestabile ale acestei tari si “mintea” acestui “incercat” si manipulat popor vreme de peste 50 de an, indoctrinat si “indobitocit” cu succes “in realizaririli si succesili” societatii socialiste multilateral dezvoltate !!!! Oare mai trebuie sa mai treaca inca vreo douazecisicinci de ani pana sa “AERISIM” duhoarea pestilentiala care nu se imprastie usor ??? .URA !!! URA!!! URA !!!!…Etc,,,
    #
    Liliana Sora Întotdeauna în simplitatea unui gest vezi importanța unui om. Acesta este moștenitorul Coroanei britanice și un real ambasador al frumuseților din România în lume , ASR Principele de Wales care, prin modestie, discreție, decență, iubitor de natură, de oameni și de frumos, etc., dovedește că este un OM de valoare, un creator și purtător de valori. A înțelege și a iubi natura, care contribuie și la modelarea sufletului omenesc, , înseamnă a înțelege viitorul , conservarea naturii și a valorilor străvechi, a unui patrimoniu cultural unic de care dispunem, devenind eficientă și reală numai atunci când toate acestea fac parte integrantă din filozofia și comportamentul omului. Admirație și prețuire pentru cele două Familii și Case Regale, pentru continuitatea bunelor relații și tradiții , în demnitate și respect..
    #
    Bogdan Constanda a facut mai mult pentru promovarea turismului decat ministrii romani ai turismului…
    #
    Valeriu Ionita De organizarea acestui eveniment s-a ocupat fiul meu,presedinte al Ligii Studentilornin drept.Totul a fost perfect.
    #
    Paula Paulette felicitari
    #
    Basangeac Nicolae frumos
    #
    Lenuta Fieraru Felicitari.
    #
    Camelia Teodora Grosu Gornic Il iubesc pe ASR Printul de Wales, dar cel mai mult in acesta fotografie imi place cum se tin de mana AASSRR lor Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei cu sotul ei Principele Radu.
    #
    Apetrei Costin un papagal !!! Nu va mai prostiti atat !!! E pe faras in regatul lui :)))
    #
    Maria Mioara Roxana Simion FRUMOASA POZA…PARCA IL VAD SI PE PRINTUL – CHARLES…
    #
    Maria Mioara Roxana Simion DIN LONDON – ANGLIA
    #

  7. Comentarii pe Facebook (III) says:

    Francesco Di Marco Foarte frumos acest tablou , este de valoare atìt sentimentalà cìt si de o largà si bunà ìntelegere, din pàcate romànii au alte idei.See Translation
    #
    Mariana Ciontea Principele de Wales a vorbit intr-oemisiune tv fff frumos de MAJESTATEA SĂ REGELE TUTUROR ROMÂNILOR MIHAI 1,SI DE tara noastră draga si sfîntă!
    #
    Doina Neagu poate incet,incet romanii isi vor schimba ideile si vor deschide si ochii mai bine!

  8. stelian r. says:

    Imi creste inima de bucurie si fericire cand vad aceste fapte/imagini si sunt sigur ca Romania este o tara importanta in lume. Traiasca Regele ! Traiasca Familia Regala ! Toata recunostinta si admiratia pentru Principele de Wales ! Nimic fara Dumnezeu !

  9. Alin says:

    Frumos ar fii fost ca printul Charles sa poata vedea Castelul Peles, probabil ar fii fost cu mult mai uimit decat de a vazut pana acum in Romania.

  10. Cristian. E. says:

    Traiasca Monarhia!!!

  11. Prinz Charles auf Besuch in Rumänien

    Bukarest/Kronstadt – Der britische Thronfolger Prinz Charles war Ende Mai erneut auf privatem Besuch in Rumänien. Er wohnte bei Baron Tibor Kálnoky in Micloşoara (Kreis Covasna) und besuchte seine Anwesen in Deutsch-Weißkirch und Valea Zălanului.
    Erstmals besichtigte er das Museum der ersten rumänischen Schule in der Kronstädter Oberen Vorstadt und die Schwarze Kirche, wo er von Stadtpfarrer Christian Plajer begrüßt wurde und sich die Buchholz-Orgel, die Hesse-Orgel und die restaurierte Repser Orgel von Kirchenmusiker Steffen Schlandt zeigen ließ. In Bukarest nahm Prinz Charles die Ehrendoktorwürde der Bukarester Universität entgegen. Laut Uni-Senatspräsident Gheorghe Vlad Nistor sei Charles der erste Prinz von Wales, der den Ehrendoktortitel einer Universität annehme. Der Thronfolger, der im Vorfeld auch von Präsident Traian Băsescu empfangen worden war, unterstrich in seinem Dankeswort die Bedeutung des Kulturerbes und der dörflichen Traditionen Rumäniens.
    Aus: Siebenbürgische Zeitung, 06.2014

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50020892
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate