Ora Regelui (257)

Sâmbătă, 7 octombrie 2017, Televiziunea națională a prezentat a două sute cincizeci și şaptea ediție a emisiunii „Ora Regelui”. Este prima ediţie din noul sezon al emisiunii. Producător, Lidia Voicu. Realizator, Camelia Csiki.

Sumarul:

– Jocurile Paralimpice Invictus de la Toronto au adus României patru medalii. Asociația Voluntarii Invictus a obținut anul trecut Înaltul Patronaj al Principelui Radu, iar pe eroii români i-a încurajat în Canada chiar Principele Harry.

– Muzeul de Istorie a României a dedicat o expoziție unuia dintre cele mai dramatice episoade ale războiului de acum o sută de ani. Muzeografii au reconstituit câmpul de la Mărășești, cel care a rămas pentru români simbolul luptei pentru libertate.

– ”Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!” este motto-ul concertului pe care l-a organizat Asociația umanitară ”Concordia”, sub Înaltul Patronaj al Principesei Maria. Anual, fondurile strânse duc la extinderea proiectelor organizației destinate celor peste două mii de copii, tineri și adulți din medii defavorizate.

– Manualul ”Istoria Monarhiei” este o apariție nouă, cu informații inedite despre regii României, într-o concepție modernă.

– Principesa Margareta și Principele Radu au primit, la Palatul Elisabeta, vizita Principesei Stéphanie de Monaco, sora Principelui Suveran de Monaco.

 

3 comentarii

  1. […] ediţia „Ora Regelui” difuzată sâmbătă, 7 octombrie 2017, a 257-a (CCLVII)a 257-a (CCLVII), la TVR1, maestrul Alexandru Tomescu a oferit un interviu […]

  2. […] ediţia „Ora Regelui” difuzată sâmbătă, 7 octombrie 2017, a 257-a (CCLVII)a 257-a (CCLVII), la TVR1, maestrul Alexandru Tomescu a oferit un interviu […]

  3. FELICITARI dra Csiki Camelia si tuturor realizatorilor acestei frumoase si pretioase emisiuni tv!!Nihil Sine Deo!!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50419681
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate