Olga Tudorache, In Memoriam

Familia Regală a României a aflat cu mare tristețe vestea trecerii la cele veșnice a Olgăi Tudorache, unul dintre stâlpii teatrului românesc.

Olga Tudorache s-a născut la Oituz, la 11 octombrie 1929. Elevă a Marioarei Voiculescu, formată în plină perioadă interbelică, Olga Tudorache a trăit 88 de ani și a avut 62 de ani de strălucită carieră în arta dramatică. A fost aproape două decenii profesor universitar. A apărut timp de şase decenii pe scena Teatrului Mic din București.

Olga Tudorache a fost profesorul de clasă al Principelui Radu, la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în anii 1980-1984. Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu transmit condoleanțe domnului Alexandru Avram și familiei sale!

Demnă urmașă a Marioarei Voiculescu și a Luciei Sturdza Bulandra, Olga Tudorache a primit la 18 mai 2013, pe scena Teatrului Mic, Decorația Regală Nihil Sine Deo de la Regele Mihai I, reprezentat de Principesa Moștenitoare Margareta. Profund creștină și loială regelui său, Olga Tudorache a primit înalta distincție cu emoție și cu modestie. Acum patru ani, în acea zi de sâmbătă, trei sute de spectatori au asistat la cântecul de lebădă al Olgăi Tudorache.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

 

 

10 comentarii

  1. Vasile says:

    Dumnezeu s-o ierte,si odihnesca-se in pace!

  2. dranca oltea corina says:

    Drum bun spre intalnirea cu cei mari de dincolo….

  3. Cristian Sandu says:

    Ne parasesc, usor-usor, legendele teatrului si cinematografiei romanesti! Drum bun spre nemurire!

  4. Pantea Alexandru-Sorin says:

    Există oameni al căror destin este acela ca încă din timpul vieţii lor să devină Zei. D-na Olga Tudorache a fost unul dintre aceştia. Numele acestei Mari Doamne este sinonim cu noţiunea de teatru românesc.

    Se spune că toţi oamenii sunt datori cu o moarte pe acest pământ dar în cazul d-nei Olga Tudorache pierderea este enormă. Dumnezeu să o odihnească în pace!

  5. Liliana Badescu says:

    O mare pierdere a teatrului, a tuturor iubitorilor de teatru. Odihneasca-se in pace.

  6. Ioan Iordachescu says:

    Dumnezeu sa o ierte

  7. Viorica M.V. says:

    Bunul Dumnezeu să o odihnească în Pacea Sa.

  8. Liliana Sora says:

    ”Ce ciudat, acum, când mor actorii ,
    Tragedia ce-au jucat-o moare,
    Pentruu a afla că fără dânşii
    Tragedia noastră e mai mare . ”
    _________________
    Adrian Păunescu – Mor actorii

    Un gând pios şi lumină veşnică pentru cea care a fost şi va rămâne , o mare doamnă a teatrului românesc – OLGA TUDORACHE !
    Dumnezeu să o odihnescă în pace !

  9. Diana Lucia Zotescu says:

    Inca un titan al scenei pleaca de pe scena lumii vii spre cea din lumea umbrelor. Este greu sa-ti imaginezi teatrul si filmul romanesc in absenta celei ce a creat personaje inoubliabille atat pe scena cat si pe marele si micul ecran. Olga Tudorache va fi totusi mereu o prezenta in amintirea noastra, a iubitorilor de teatru si film. Ma bucur nespus ca am avut fericitul prilej de a o cunoaste si de a colabora – o data, prin anii ’80, si de a relua legatura cu domnia sa in 2002 – cu marea doamna si actrita Olga Tudorache. O iubesc ca om, ca actrita, ca om de cultura, ca slefuitor de caractere si talente. Ii multumesc pentru contributia sa imensa la pastrarea vesnic aprinsa a facliei bunului gust, bunului simt, a omeniei si a dreptei masuri intr-un domeniu atat de necesar in pastrarea fibrei nationale, cultura. Veti trai vesnic in memoria noastra, Doamna Olga ! Iar Dumnezeu cu siguranta va chema toti ingerii sa va aplaude la scena deschisa in Ceruri.

  10. Stoica Rodica says:

    Sincer elogiu inraurit de lacrimi Olgai Tudorache!Multumesc din suflet MS Regelui Mihai I a Romaniei pentru decoratia “Nihil Sine Deo” acordata inegalabilei actrite Olga Tudorache!Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50422112
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate