10 mai 2011

La mulți ani tuturor celor care cred că ziua de naștere a României moderne este astăzi, 10 Mai. La mulți ani tuturor celor care cred că Ziua Națională a unei țări este ziua ei de naștere!

La 0ra 10.30, Majestatea Sa Regele a semnat, în prezența Reprezentanților Familiei Regale, a Consiliului Regal și a reprezentanților legali, un document important pentru Casa Regală. Conținutul lui se găsește pe site-ul Familiei Regale (www.familiaregala.ro/).

La ora 11, Regele Mihai a primit Asociația Națională a Motocicliștilor la Palatul Elisabeta, ca i-a înmânat, în mod simbolic, stindardul organizației. La rândul său, Regele le-a oferit Certificatul Regal prin care se consfințește Înaltul Patronaj al Majestății Sale către asociație.

La ora 11.30, motocicliștii au escortat mașina Majestății Sale la Piața Palatului, unde Regele a depus, împreună cu Principesa Moștenitoare, flori la statuia Regelui Carol I, întemeietorul Dinastiei.

Volumul “Lumea Regelui”, publicat de  Editura Polirom, a avut lansarea astăzi  la ora 12, la Muzeul Național de Istorie al României. A luat parte Majestatea Sa Regele, Principesa Moștenitoare și cu mine, un numeros public. Au fost prezenți o parte dintre cei care au contribuit cu texte la realizarea cărții. “Lumea Regelui” va fi prezentă și la evenimentul Garden Party de la Palatul Elisabeta, joi 12 mai, când va putea fi achiziționată la standurile din grădina Palatului. La eveniment sunt așteptați 2,000 de participanți din toate județele țării. Va fi al doilea Garden Party din istoria postbelică, după cel din 27 mai 2010.

Coperta Lumea Regelui

“Lumea Regelui” este o carte cu mărturii semnate de aproape 60 de personalități ale lumii, privitoare la personalitatea și exemplul de lider ale Regelui Mihai, care va împlini 90 de ani la 25 octombrie, anul acesta.

Este o carte pe care am alcătuit-o dintr-un sentiment al datoriei, nu din dorința de a aduce elogii publice Majestății Sale. În cei aproape 90 de ani de viață, Regele nostru a arătat întotdeauna discreție, modestie, răbdare și un înalt simț al datoriei. Declarațiile sforăitoare nu l-au caracterizat.

Se află printre personalitățile care au contribuit la volum Regele Juan Carlos al Spaniei, Președintele Valéry Giscard d’Estaing al Franței, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, Principele de Wales, personalități din Europa și America în domeniile politic, economic și cultural, precum și membri ai Familiilor Regale europene. Volumul cuprinde și mărturii ale Familiei Regelui, precum cele ale Reginei Ana și Principesei Moștenitoare. Nu lipsesc personalități românești, care pe lângă valoarea științifică sau artistică a creației lor au dovedit, de-a lungul ultimelor decenii, că posedă ținută morală și loialitate față de interesele fundamentale ale Statului și Națiunii române.

Lumea Regelui afis mic

La ora 18, în încheierea zilei de 10 mai, Regele a prezidat o ceremonie la Sala Regilor a Palatului Elisabeta, în prezența a 56 de reprezentanți ai “City of London“. Delegația britanică a fost condusă de Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei. Ei au remis Regelui înalta distincție numită “The Freedom of the City of London“, care se acordă în mod onorific unor șefi de Stat străini, pentru merite ieșite din comun.

A fost primul eveniment în ținută de ceremonie găzduit de Palatul Elisabeta după 1948. Pentru aceasta, cred, toți cei care suntem contemporani cu Majestatea Sa și cu evenimentul de azi (oameni de cultură, politicieni, oameni de știință, întreaga societate românească) putem fi mândri.

Seara s-a încheiat cu un dineu pe care Regele Mihai l-a oferit înalților musafiri. Un ultim cuvânt legat de extraordinarul efort susținut de mâna de oameni care lucrează la Palatul Elisabeta. Sunt mândru de ei, admir felul exemplar în care au servit onoarea și renumele României, dar mai presus de toate sunt uimit de setea și repeziciunea cu care au învățat lucruri demult uitate în România.

La mulți ani!

52 comentarii

  1. V.M. says:

    Domnului Horia Cremene (comentariul 52)
    Va multumesc sincer pentru raspuns domnule Horia si sper ca nu v-ati simtit jignit de mesajul meu .Vreau insa sa va inteleg mai bine punctul de vedere si sa ma fac si eu inteles de dumneavoastra .Ca urmare , simt nevoia sa clarific lucrurile si sa va spun modul cum le vad eu.

    Majestatea Sa este liber sa ia decizii legate de Familia Regala a Romaniei,iar noi suntem liberi sa le comentam ! Mai mult,suntem liberi sa le consideram bune,sau sa le consideram gresite, iar Familia Regala fiind A ROMANIEI (!) ,orice decizie care priveste Familia Regala,ne priveste si pe noi romanii. Ca sa nu existe dubii,trebuie sa va spun ca eu unul salut decizia Majestatii Sale de a rupe legaturile cu Casa de Hohenzollern ,o inteleg si nu am deloc rezerve fata de aceasta decizie ! Nu despre aceasta decizie este insa vorba, ci despre UN PRINCIPIU :daca astfel de decizii le putem comenta sau nu,daca avem dreptul de a le critica asa cum a facut domnul Tudor C (comentariul 29) sau nu avem acest drept, fiind vorba de o problema care “priveste Familia Regala a Romaniei”.Din punctul meu de vedere le putem comenta(aproba sau dezaproba) ,din al dumneavoastra ,exprimat la comentariul 45, “deciziile Capului Familiei Regale a României nu se comentează”, fiind un fel de probleme interna a Familiei Regale. Eu unul, considerand ca Familia Regala chiar este a Romaniei ,nu doar ca denumire ci in fapt ,simt ca orice decizie cu implicatie istorica legata de Familia Regala(cum este cea din 10 mai),ne priveste pe toti si este importanta pentru toti romanii.

    Va repet si vreau sa ma fac clar inteles ,nici eu nu am avut niciodata ,obiectii fata de deciziile Majestatilor Lor ,si eu le acord incredere, dar Majestatea Sa Regele nu este infailibil ,deoarece este om si nu Dumnezeu ,iar oamenii fac si greseli. Ca principiu deci ,credeti ca este normal sa putem discuta despre astfel de eventuale greseli ? Credeti ca putem discuta si despre deciziile pe care Majestatea Sa le ia referitor la Familia Regala a Romaniei, sau considerati ca aceste decizii,desi istorice, sunt o problema strict interna a Familiei Regale,care nu ne priveste pe noi si unde “Majestatea Sa este suveran absolut”? Eu nu pot sa va impartasesc punctul de vedere ,cum ca “deciziile Capului Familiei Regale a României nu se comentează”,nici chiar si daca v-ati referit doar la deciziile privitoare la Familia Regala, asa cum ulterior ati precizat.Cat timp astfel de decizii sunt legate de istoria si destinul Romaniei,eu cred ca le putem comenta .

  2. horia cremene says:

    Domnului VM
    Am înţeles din capul locului că obiecţia Dvs este doar principială, că se referă doar ÎN PRINCIPIU la exprimarea mea, poate chiar la atitudinea mea, de a nu comenta o decizie a Regelui nostru. Vă mărturisesc că sunt, tot în principiu, extrem de tolerant, poate exagerat de tolerant. Cu excepţia câtorva lucruri. Unul dintre acestea este autoritatea Regelui Mihai. El nu e om de rând, El este REGELE ROMÂNILOR. Şi dacă pentru alţii este un „om ca noi toţi”, pentru mine este UNIC. Aş vrea ca şi succesorul Lui să dovedească aceeaşi înţelepciune şi caracter de om de stat, aceeaşi tărie şi tenacitate de a trata evenimentele nu „ca noi toţi”, nu ca un politician partizan şi trecător, ci ca un om unic în stat, ca o entitate superioară omului de rând, deasupra căruia nu mai e decât Dumnezeu. Este credinţa mea, pe care n-am încercat niciodată să o impun altcuiva.
    .
    PS
    Şi o altă intoleranţă, pe care mi-o aplic în primul rând mie, este dictonul latinesc „quod Zeus non bovis” – ce-i e permis lui Zeus, nu-i e permis boului (în original Quod licet Iovi, non licet bovis). Adică nu cred că se cuvine infatuarea egalităţii, ignorarea puterii de discernământ, la paravanul democraţiei.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50349524
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate