Imagini de la Adjud și Buzău, la deschiderea școlii, septembrie 2013

Vă invit să priviți câteva fotografii de la cele trei evenimente publice la care am participat în ziua de 16 septembrie, cu ocazia deschiderii anului școlar. Am fost prezent la Școala gimnazială “Principele Radu” din Adjud, la Liceul Pedagogic din Buzău și la Biblioteca Județeană Buzău.

Din partea Majestății Sale Regelui, am oferit elevilor din Adjud două sute de volume cu texte despre Familia Regală, publicate de editurile Litera și Curtea Veche. De asemenea, am vizitat fiecare clasă a școlii și am vorbit părinților și profesorilor despre colecția “Cărțile copilăriei”, destinată educației celor mai tineri dintre români.

La Liceul Pedagogic din Buzău am vorbit, în prezența a câteva sute de profesori, elevi și părinți despre Cărțile copilăriei, iar la biblioteca buzoiană am lansat volumul “Trei poduri peste lume”.

Am fost impresionat, în fiecare dintre aceste locuri, de numărul mare de oameni, de toate vârstele, care au ținut să fie prezenți. Le sunt recunoscător gazdelor, în frunte cu primarii orașului Adjud și municipiului Buzău, pentru ospitalitate și generozitate.

 

La Liceul Pedagogic din Buzău

La Biblioteca județeană din Buzău

 

 

5 comentarii

  1. Gheorghioiu Dorina says:

    Momente impresionante si de neuitat…

  2. mihaela vladut says:

    Frumoase imagini insufletite de prezenta Altetei Sale Regale Principele Radu care insufla copiilor importanta monarhiei si a Casei Regale a Romaniei Felicitari !

  3. Cerasela Platz says:

    Un an nou scolar de succes pentru toate scolile din Romania !

  4. Felicitări și gratitudine!

  5. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Frumoase si emotionante evenimente pentru cei prezenti. Felicitari, ALTETA ! Am convingerea ca inimile elevilor au fost mult bucurate de primirea cartilor referitoare la FAMILIA REGALA . In acest mod, tanara generatie va lua tot mai mult contact cu istoria reala a tarii noastre, cu minunata Istorie Monarhica!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50015154
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate