Fundaţia Principesa Margareta a României în parteneriat cu asociaţia “les petits frères des Pauvres”

Miercuri, 19 martie 2014, în cadrul unui eveniment oficial găzduit la reşedinţa ambasadorului Franţei în România, Alteţa Sa Regală Principesa Mostenitoare a semnat protocolul de colaborare intre Fundaţiei Principesa Margareta a României si asociaţia “les petits frères des Pauvres“, una dintre principalele organizații la nivel mondial în lupta împotriva izolării vârstnicilor.

Fundaţia Principesa Margareta a României îşi propune să realizeze o reţea naţională de voluntari implicaţi în susţinerea vârstnicilor singuri din comunitatea din care fac parte.

În România, numărul persoanelor, cu vârsta peste 65 de ani, afectate de singurătate se ridică la 645 000. Cele mai afectate sunt femeile. Un procent de 30% dintre cele cu vârsta peste 75 de ani recunosc faptul că se confruntă cu singurătatea, spre deosebire de doar 18% dintre bărbaţi.

Datele fac parte dintr-un studiu realizat pentru Fundaţia Principesa Margareta a României de o echipă de cercetători de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.

Fundaţia Principesa Margareta a României a sprijinit, în decursul timpului, mii de vârstnici in lupta cu sărăcia şi cu singuratatea. Prin intermediul programului “Niciodată Singur”, Fundaţia doreşte să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale persoanelor cu vârsta peste 65 de ani aflate în risc de izolare socială prin stimularea solidarităţii intergeneraţionale şi mobilizarea comunităţii.

Peste 11.000 de ore au fost petrecute, în anul 2013, de voluntarii Fundaţiei, în compania vârstnicilor, în centre şi la domiciliul acestora în Bucureşti,  Brăila şi  judeţele Ilfov.

Cu ajutorul asociației “les petits frères des Pauvres”, programul “Niciodată Singur” se va extinde anul acesta în oraşele Ploieşti şi Constanţa.

“les petits frères des Pauvres” a fost înfiinţată în anul 1946 în Franţa şi ajuta persoanele cu vârsta peste 50 de ani, care se luptă cu singurătatea, sărăcia si cu bolile  grave.

Prin expertiza sa, prin activităţile şi campaniile derulate, precum şi prin metodologia de lucru cu voluntarii, “les petits frères des Pauvres” reprezintă un exemplu de bune practici pentru programul “Niciodată Singur” şi o organizaţie de referinţă  în lucrul cu persoanele vârstnice la nivel mondial.

Știre TV

Fotografii de Daniel Angelescu

12 comentarii

  1. Medrea Elena says:

    Un lucru absolut minunat !!din pacate si eu sunt in situatia descrisa in articol !!

  2. Sut Tatiana says:

    Felicitari, mi-ar face placere sa lucrez si eu la aceasta fundatie,va admir foarte mult,va salut si toate cele bune!

  3. Mariana Berinde says:

    Felicitari pentru acest program absolut necesar in Romania. Ma alatur Altetei Voastre Regale Principesa Margareta in acest program Niciodata singur.Cu toata admiratia si profund devotament .Bunul Dumnezeu sa va aibe in paza Lui.

  4. Diana Lucia Zotescu says:

    A privi chipul si zambetul frumos al iubitei noastre Principese Mostenitoare este, in sine o mare bucurie. Efortul Fundatiei, prin programul ‘Niciodata singur’, de a sprijini persoanele in varsta si singure de a nu pierde contactul cu societatea este deosebit de meritoriu. Prin alcatuirea mea spirituala, sufleteasca si profesionala sunt cu totul alaturi de aceasta idee, si as dori mult sa fiu de sprijin in orice mod ar fi nevoie, atat pentru cei in varsta (cu spectacole pentru cei in varsta si vizitarea regulata a unor persoane singure) cat si pentru copii (cu spectacole distractive specifice copiilor dar si prin cursuri de limba engleza).

    Alteta Sa Regala aduce mangaiere si sustinere multor mii de romani, iar noi, cei ce avem energia si disponibilitatea sufleteasca, emotionala si profesionala sa Ii fim alaturi, putem pune umarul la reusita acestui program.

    Cu profunda dragoste, respect si loialitate fata de Casa Regala a Romaniei,
    prof. Diana Lucia Zotescu

  5. Gabriela Cefan says:

    as dori din tot sufletul , sa organizati si la Brasov , superbul meu oras , acest program ; as fi primul voluntary care vi s-ar alatura ; am prea multa compasiune pentru varstnici si simt ca I-as putea ajuta ; fiti binecuvantati !

  6. Principesa Moștenitoare ajută bătrânii singuri says:

    http://www.youtube.com/watch?v=orVo0t8gtLM

  7. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Nicolae Ulita Distinsa ca o regina !
    #
    Elena Medrea Tinuta impecabila,stil si eleganta !!
    #
    Venika Ro Dragoste si respect !!!
    #
    Marilena Gicu Profiton Cu mult respect.
    #
    Doina Marin Felicitari!
    #
    Alice Nadăş Mult respect, distinsei Principese a Romaniei.
    #
    Bombonica Alexandrescu Eleganta si frumusete!
    #
    Daniela Stancu de-a dreptul superba
    #
    Emilia Trandafir Frumoasa si eleganta !
    #
    Tamara Simicorescu foarte frumoasa si distinsa
    #
    Valeriu Decebal Stoica http://www.youtube.com/watch?v=4E7XHOotTX0
    ♥ Rachmaninoff’s “Rhapsody on a Theme of Paganini”
    #
    Valeriu Decebal Stoica Tot respectul !
    #
    Radu Valerica ♥
    #
    Gabryel Constantin like
    #
    Doris Agatha S ♥
    #
    Cerasela Platz Calduroase Reverente, Alteta Voastra, Principesa Margareta.
    #
    Silvia M Georgescu BRAVO
    #
    Sigmirean Amalia DISTINSA NOASTRA PRINCIPESA!!!
    #
    Carla Simona beautiful
    #
    Diana Luescher Superba!
    #
    Casa de Cultura felicitari
    #
    Mariana Circiu Te pretuiesc foarte mult distinsa principesa.
    #
    Violeta Iavarone Sa fiti binecuvintata in toate cele , frumoasa noastra Principesa Margareta ! Monarhia salveaza Romania !
    #
    Cheptes Alina Sa ne traiti Doamna !
    #
    Liliana Sora Există mulți oameni care poartă întunericul în suflet, care sunt lipsiți de un cadru familial și căldura unui cămin, pentru care singurătatea, izolarea aduce și mai multă durere, suferință, neliniște și tristețe. Sunt însă și OAMENI cu suflet mare, cu suflet nobil, înzestrați cu puterea de a dărui, de a iubi, de a oferi un sprijin moral și material, care doar cu un cuvânt poate să repare un suflet, cu o mână întinsă poate să ridice un om, cu o mângâiere și îmbrățișare îi dă încredere și speranță, îi aduce lumină și liniște în suflet și în viață. Aceștia sunt OAMENII Familiei și Casei Regale, ai Fundației Principesa Margareta în fața cărora mă înclin cu mult respect, admirație și prețuire , pentru tot ceea ce fac cu atâta modestie și decență, generozitate, dăruire, bunătate și blândețe, cu atâta suflet și dragoste de oameni, pentru oameni. Trăiască Monarhia ! Așa să ne ajute Dumnezeu !
    #
    Nicu Marinel Pielaru Margareta, REGINA romanilor !
    #
    Angela Spencer REGINA NOASTRA !!!
    #
    Vasia Vitelaru FRUMOASA REGINA,CRED CA CEA MAI FRUMOASA!!!!!!!!!!!
    #
    Elisa Frinculescu Bravo Lilana Sora ,ma asociez din suflet !
    #
    Cristi Dumitru Ce proaspat,curat si primavaratec
    #
    Cernamoritz Gabriel UN SALUT! CU MULTA CALDURA SUFLETEASCA VA DORESC MULTA SANATATE, MAJESTATE!.
    #
    Ligia Butucescu mandria acestei tari. cu adanca plecaciune
    #
    Saftica Breana lumea inteligenta intelege importanta acestei doamne
    #
    Angela Tanasescu foarte frumos din partea acestei doamnei
    #
    Tenzi Barabas foarte frumos sa o ajute d-zeu
    #
    Rodica Istrate Frumoasă și bună! Va iubim, Alteta!

  8. Comentarii pe Facebook (II) says:

    Ioana Haitchi Tot mai frumoasa.
    #
    Sanda Gheorghe FELICITAAARI…!!!!!
    #
    Argentina Beius Va pretuiesc mult!
    #
    Florina Butuliga RESPECT ! Familia Regalà
    #
    Doina Marin Ma inclin cu tot respectul!
    #
    Bombonica Alexandrescu Cu cea mai mare admiratie!
    #
    Lidia Nita traiasca REGELE MIHAI ,REGELE ROMANIEI si FAMILIA REGALA !
    #
    Alice Bocancea Traiasca Majestatea Sa, Regele Mihai I al Romaniei! Traiasca Familia Regala a Romaniei!
    #
    Liliana Sora Admirație și gratitudine pentru adevăratele lecții de viață și de dăruire ale Familiei și Casei Regale, ale Fundației ce poartă cu cinste și onoare numele Principesei Margareta, punând viața în slujba altora, dăruind energie, timp, resurse pentru a schimba în bine viața celor nevoiași. Cu siguranță vă îmbogățiți sufletește cu tot ceea ce dăruiți și sunteți cu adevărat fericiți pentru că sunteți sensibili la nefericirea altora. Iubirea, grija, și respectul față de om, bunătatea, generozitatea , omenia, toate sunt unite într-o simplitate, frumusețe, modestie și discreție aparte. Trăiască Regele și Patria !
    #

  9. Din suflet felicitări și gratitudine, splendidei noastre Principese Moștenitoare!

  10. Comentarii pe Facebook (III) says:

    Maria Piticariu CE OM DE CALITATE !…
    #
    Katiizabella Temneanu NA BRAVOSee Translation
    #
    Nicolae Francisc Burghardt multumim
    #
    Violeta Iavarone Respect !
    #
    George Ghitoi Asta da exemplu de urmat chiar daca nu sunt pe tronul tarii ei tot ajuta societatea romaniei, sa ne traiti ASR MARGARETA A ROMANIEI!
    #
    Victoria Frâncu Alteta Sa e exemplara in tot ce face!

  11. HOHES LOB AN I. M. KRONPRINZESSIN MARGARETE VON RUMÄNIEN

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50018080
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate