Ora Regelui CXLII

Ora Regelui CXLII poate fi vizionată aici.

Sâmbătă, 20 iunie 2015, Televiziunea națională a prezentat emisiunea ”Ora Regelui” cu numărul o sută patruzeci și doi. TVR 1 și TVR Moldova, ora 15, TVR Internațional, ora 16.30. Producător, Lidia Voicu. Realizator, Camelia Csiki.

Emisiunea a fost reluarea ediției difuzată în ziua de 4 octombrie 2014.

Sumarul emisiunii:

– Preluând modelul faimosului „Salon du Cheval” din Paris, zilele trecute a avut loc, lângă București, Salonul Calului, manifestare care a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Nicolae;

– Veteranii de război care au luptat pentru eliberarea teritoriului național, în urmă cu 70 de ani, au fost omagiați în Parlament. Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a luat parte la evenimentul găzduit de Senatul României;

– Agenda emisiunii: Vara Familiei Regale la Săvârșin, Aniversarea Reginei Ana, Alteța Sa Regală Principele Radu a reprezentat pe Majestatea Sa Regele Mihai I și Familia Regală la funeraliile Mitropolitului Nicolae al Banatului;

– Invitata emisiunii: jurnalista Oana Stănciulescu.

6 comentarii

  1. Coman Messina says:

    Excelenta emisiune ! Bravo, Oana Stanciulescu , faci cinste meseriei de jurnalist !

  2. Liliana Carmen Gaja says:

    Mi-a plăcut aceasta emisiune, dar cum am putut fi prostiți de Iliescu …cum ne-a băgat in cap tot felul de povesti doar sa fie el ales presedinte si iata acum după 25 de ani ca tot ei ne conduc si din ce in ce tot mai rău e !!! Oare daca eram conduși de rege nu mai bine ne era???

  3. Ana Iftimi says:

    Îmi place

  4. Victoria Frâncu says:

    M S Regina Ana!

  5. stelian r. says:

    Aceasta emisiune m-a inarcat de noi sperante ! Trebuie sa recunoastem ca societatea romaneasca s-a schimbat mult in acesti 25 de ani ! Traiasca Familia Regala ! Nimic fara Dumnezeu !

  6. Magda Cristescu says:

    Multa sanatate scumpa noasta Regina

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50006023
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate