De Paste, la Londra

Ieri, in cea de a treia zi de Paste, am raspuns invitatiei dlui ambasador Ion Jinga si a doamnei Jinga de a participa la o seara romaneasca organizata la resedinta din Belgrave Square, la Londra.

dsc_0027.jpg

De-a lungul anilor, Regele si Regina, Principesa si cu mine, ca si Principesa Elena si Alexander, sotul ei, am luat parte de multe ori la evenimente romanesti. Este insa pentru prima oara cand Principesa si cu mine petrecem Pastele impreuna cu comunitatea romaneasca din Marea Britanie. Alaturi de noi a fost, pe durata intregii seri, Principesa Elena.

dsc_0014.jpg

Ne-am reintalnit cu personalitati romanesti importante din Marea Britanie din domeniul economic, cultural, diplomatic si din societatea civila.

dsc_0060.jpg

Asta-seara, la legendarul hotel Claridge’s, a avut loc gala anuala a Trustului Principesa Margareta a Romaniei din Londra, organizata de Samantha Popper. Ca in fiecare an, au venit multe dintre personalitatile lumii de afaceri londoneze, iar succesul financiar si caritabil al serii a fost remarcabil.

familia-regala-la-gala-fundatiei-uk-2.jpg

Fondurile stranse in seara aceasta vor fi dedicate unui proiect inter-generational, care pune impreuna copii orfani sau abandonati si batrani ramasi singuri. Principesa si cu mine suntem, in fiecare an, impresionati de devotamentul si fidelitatea zecilor de personalitati care vin, an de an, la gala. Ei arata mereu si mereu aceeasi generozitate pentru o tara pe care nu o cunosc deloc sau o cunosc foarte putin.

primirea-invitatilor-gala-uk.jpg

Romania s-a schimbat mult in optsprezece ani, dar nevoia de sprijin social, cultural, educational din partea fundatiilor ramane intacta.

familia-regala-la-gala-fundatiei-uk.jpg

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50022253
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate