Vizită regală în Suedia, aprilie-mai 2016

Foto: © Stella Pictures

Știre TVR

La invitația Majestăților Lor Regele Carl XVI Gustaf și Regina Silvia ai Suediei, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu au făcut o vizită în Regatul Suediei, de vineri, 29 aprilie, până luni, 2 mai 2016. Altețele Lor Regale sunt invitate să participe la evenimentele dedicate sărbătorii Regelui Suediei la împlinirea vârstei de 70 de ani.

A fost a treia vizită oficială peste hotare a Familiei Regale a României în anul 2016. Principele Radu a vizitat Republica Turcia și Republica Moldova, în luna aprilie.

În seara de vineri, 29 aprilie, la Nordic Museum din Stockholm, Custodele Coroanei și Principele Radu au luat parte la un concert de gală, dedicat Regelui Carl XVI Gustaf la împlinirea vârstei de 70 de ani. Au luat parte Regina Silvia, Principesa Moștenitoare Victoria și Principele Daniel, Principele Carl Philip, Principesa Madeleine și dl Christopher O’Neill, Regele Simeon al II-lea și Regina Margarita ai bulgarilor, Principele Moștenitor Alexandru și Principesa Moștenitoare Ecaterina ai Serbiei, Principesa Imperială Hisako a Japoniei, precum și membri ai Familiilor Regale ai Bavariei și de Saxe-Coburg-Gotha. La concert, care fost urmat de o recepție, au fost invitați colaboratori ai Casei Majestății Sale din ultimii patruzeci de ani, personalități din societatea civilă și autorități politice.

Sâmbătă, 30 aprilie, la ora 11.30, Custodele Coroanei și Principele Radu au asistat la ceremonia militară de schimbare a gărzii la Palatul Regal, în prezența Regelui Carl XVI Gustaf. Ceremonia s-a bucurat de prezența Familiei Regale suedeze, alături de care au fost Regina Margareta a II-a a Danemarcei, Regele Juan Carlos și Regina Sofia ai Spaniei, Regele Simeon II și Regina Margarita ai bulgarilor, Principesa Beatrix a Olandei, Principele Suveran de Monaco, Principele Moștenitor Frederic și Principesa Moștenitoare Mary ai Danemarcei, Principele Moștenitor Alois și Principesa Moștenitoare Sophie de Liechtenstein, Principesa Imperială Hisako a Japoniei, Principele Hassan și Principesa Sarvath ai Iordaniei, Principesa Benedikte a Danemarcei, membri ai Familiilor Regale ai Bavariei și de Saxe-Coburg-Gotha.

La ora 12, pe terasa de nord a Palatului Regal din Stockholm, Familia Regală suedeză, alături de ceilalți invitați regali, a salutat mulțimea adunată în piața palatului, pentru a ura la mulți ani suveranului.

La ora 13, Primăria Orașului Stockholm a oferit un prânz oficial în onoarea Regelui Carl XVI Gustaf. La eveniment au luat parte invitații regali, alături de 200 de invitați din partea autorităților centrale suedeze și personalități din societatea civilă.

În seara zilei de 30 aprilie, la ora 19, la Palatul Regal a avut loc un dineu oficial, în prezența Familiei Regale suedeze, a Familiilor Regale ale Belgiei, Bulgariei, Iordaniei, Norvegiei, Olandei, României, Serbiei, Spaniei, a Familiei Imperiale a Japoniei, a Familiilor Princiare de Liechtenstein și Monaco, precum și a unor membri ai Familiilor Regale ai Bavariei și de Saxe-Coburg-Gotha.

Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au purtat, de-a lungul serii, Medalia Regală Carl XVI Gustaf 70, decernată de suveranul suedez Altețelor Lor Regale cu ocazia jubileului.

©Daily Mail 1 May 2016

Foto: © Stella Pictures

Foto: © Stella Pictures

Aflate în Suedia în timpul sfintelor sărbători de Paști, Altețele Lor Regale au fost oaspeții Episcopiei Ortodoxe Române de la Stockholm și ai comunității românești.

Principele Radu a participat la slujba din Noaptea Învierii, oficiată de Preasfinția Sa Episcopul Macarie al Europei de Nord, Biserica Sfântul Matei din Stockholm. A fost prezent Excelența Sa dl Iulian Buga, ambasadorul României în Regatul Suediei. La slujbă au luat parte sute de români care locuiesc în Stockholm și în alte orașe ale Suediei.

Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au luat parte la slujba din a doua zi de Paști, luni, 2 mai 2016, la ora 12, și s-au întâlnit cu membrii comunității românești.

Cu ocazia șederii la Stockholm, Custodele Coroanei a vizitat Crucea Roșie suedeză, unde s-a întâlnit cu președintele și cu reprezentanți ai organizației naționale. Alteța Sa Regală a vizitat unul dintre proiectele Crucii Roșii suedeze, un centru social destinat persoanelor fără adăpost sau posibilități financiare. 

În ultimele două decenii, Familia Regală a României a vizitat Suedia de 9 ori. Regele Mihai I și Principesa Moștenitoare Margareta au luat parte la aniversarea de 50 de ani a Regelui Carl XVI Gustaf în 1996, iar Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au participat la aniversarea de 60 de ani a Suveranului, în anul 2006. Majestatea Sa Regele Mihai I a făcut o vizită oficială în Suedia în anul 2002, pentru susținerea candidaturii României la Uniunea Europeană, iar Altețele Lor Regale au luat parte la nunta Principesei Moștenitoare Victoria cu Principele Daniel, în anul 2010. Principele Radu a efectuat trei vizite de lucru în anii 2006, 2014 și 2015.

Regele Carl XVI Gustaf și Regina Silvia au fost în vizită de Stat în România în anul 2003.

 

Revista Kungliga Magasinet despre Familia Regală a României, noiembrie 2015

15 comentarii

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Urez AALLRR Principesei Mostenitoare Margareta si Principelui Radu mult succes in vizita ce vor face in Suedia la invitatia Regelui Suediei, si de asemenea La Multi Ani Majestatii Sale Regelui Carl al XVI-lea Gustaf cu ocazia celei de a 70-a aniversari. Fie ca Dumnezeu sa-L pastreze in vigoare pe tronul Suediei pana la adanci ani ai senectutii !

  2. Pantea Alexandru-Sorin says:

    Aceste vizite ar trebui efectuate mai des si cu o sustinere concreta din partea Statului Roman. Inclusiv in tari cu regim de guvernamant republican. Vizitele Familiei Regale a Romaniei in strainatate – facute cu aceste ocazii si nu numai – au in principal rolul de a mai imblanzi putin (daca m-as putea exprima in acest mod) opinia pe care o au de obicei anumiti cetateni sau oficiali straini despre Tara noastra sau despre Romani.

    Este o reala problema aceea ca o mare parte din ambasadorii nostri sunt numiti pe criterii strict politice si nu profesionale. Toti presedintii Romaniei post-decembriste au facut asemenea numiri fie pentru a rasplati un om loial fie pentru a indeparta pe cineva incomod. Pe cale de consecinta anumiti ambasadori fie nu isi cunosc fie nu vor sa-si asume indatoririle pe care le au – in special cele legate de relatia cu cetatenii Romani aflati in strainatate si de reprezentarea acestora in relatia cu statele respective.

    In ceea ce priveste prezenta membrilor Familiei Regale in mijlocul Romanilor in Noaptea Invierii aceasta este o manifestare a unei legaturi invizibile ce este in acelasi timp sacra si inalienabila intre Romani, Coroana si Biserica. Doar in astfel de momente aceste trei entitati sunt cu adevarat reunite. Doar in clipa in care IPS Mitropolitul Macarie iesind din Sfantul Altar va da Lumina din Lumina prima oara Custodelui Coroanei acesta va implini vechea randuiala, vechea legatura dintre Ortodoxia Romaneasca si conducator iar acesta dand mai departe Lumina Sfanta catre restul credinciosilor prezenti va reconfirma pozitia Sa si a legamantului dintre Coroana si Romani.

    In alte vremuri si intr-o Romanie normala, intrata in albia ei naturala, cea a Regalitatii, Patriarhul ar fi iesit din altarul Bisericii Patriarhale sa dea Lumina Sfanta MMLL Regelui si Reginei. Dar, deocamdata, Dumnezeu vrea altfel…

  3. M.Viorica says:

    – Bunul Dumnezeu sa Va insoteasca la tot pasul si in fiecare clipa a calatoriei Voastre, AAVVRR!
    .
    Ganduri si urari de bine poporului suedez si Familiei Regale a Suediei!
    .
    Pentru comunitatea romana din Suedia transmitem/dorindu-le Har si Pace, din partea lui Bunului Dumnezeu, si cuvintele MS Regelui Mihai: “memorie si solidaritate” intre romani!
    .
    Sarbatori intelese si fericite!

  4. Cristian Sandu says:

    La multi ani Majestatii Sale Regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei, un vechi si mare prieten al poporului roman!

  5. Felicitări pe Facebook says:

    Ionel Cristea Câtă eleganță! PAȘTE FERICIT!
    #
    Bogdan Geanta Abia astept ziua cea mare ! Oamenii astia sunt cele mai frumoase exemple ale romanilor. Culti si decenti, munca multa si grija fata de semeni…, asta este apanajul oamenilor curati si puternici !
    #
    Sigrid Lucia Paste fericit cu multa sanatate !
    #
    Tenea Sanda Eleganta ,rafinament,educatie!!!!
    #
    Rita Maxim PASTE FERICIT !
    #
    Alecu Liana Printesa este asa de eleganta, ca intotdeauna!
    #
    Nonia Patachia Paste fericit!

  6. ionela stanescu says:

    In asteptarea slujbe din Noaptea Invierii de la Manastirea Sinaia ,doresc Familiei Regale Romane multa sanatate si bucurie sfanta !

  7. Paste fericit – hristos a änviat – adevärat cä a änviat
    intregii casei regale a Romäniei din Germania

    LA MULTI ANI – Herzliche Glückwünsche zum 70. Geburtstag S.M. König Carl Gustav von Schweden

    Frohe ortodoxe Osterfeiertage auch aus Deutschland
    Cu drag,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania/Germany

  8. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    VENERATIE PENTRU FAMILIA REGALA A ROMANIEI !
    LA MULTI ANI IN SANATATE MAJESTATILOR LOR CARL al XVI-lea GUSTAV SI REGINEI SILVIA !
    HRISTOS A INVIAT SI CUSTODELE COROANEI ROMANE A PRIMIT LUMINA SFANTA !

  9. Closan Elena says:

    Sunt impresionata de de Maretia Familiei Regale a Romaniei si cata apreciere pentru Familia Regala a Romaniei care este inrudita cu toata Europa si cata noblete exista in lumea europeana monarhica si noi romanii nu stim sa apreciem si sa dam o plus valoare a Familei romane Regale spre a reinstaura aceasta Monarhie furata in 1947 de catre comunisti.
    Nu trebui sa irosim timpul si sa ne unim cu totii sprea a redobandi cat mai este in viata M.S.Regele Mihai I al Romaniei spre a vedea cu ochii Majestatii Sale ca abnegatia si Credinta Majestatii Sale in Dumnezeu pentru binele acestui popor se va infaptui macar acum cand este momentul cel mai oportun la 10 Mai sa putem sarbatori cu Mare Cinste cei 150 de de Monarhie Constitutionala in Romania.
    Asa sa ne aute Bunul Dumnezeu. Amin!

    Traiasca Regele Mihai I al Romaniei si Regina Ana !
    Traiasca Custodele la tronul Romaniei A.S.R.Principesa Margareta si Felicitari pentru cei 20 de ani de activitate umanitara in Romania prin Fundatia “Printesz Margareta.” si prin toate manifestarila la care participa permanent cu mare noblete.
    Traiasca Monarhia Traiasaca Romania.
    Doamne ajuta- ne, Fi alaturi de acest popor napastuit si da- le minte romanilor sa inteleaga ca numai Monarhia va putea sa ne redea moralitatea, demnitatea si valorile poporului roman pierdute odata cu instaurearea comunismului in 1947.
    Amin!

  10. Liliana Sora says:

    Oameni care au o sensibilitate, nobleţe, o înţelegere aparte a vieţii. pentru care discreţia este o opţiune existenţială, iar simplitatea şi omenia le dezvăluie un suflet frumos . Aceasta este monarhia !
    La mulţi ani, Regelui Carl XVI Gustaf la împlinirea vârstei de 70 de ani !
    La mulţi ani, Familiei Regale suedeze !
    Respect şi consideraţie pentru Familia Regală a României ! Trăiască Regele !

  11. MARIA says:

    Hristos a inviat ! Va iubim !

  12. Iovanescu constanța says:

    Impresionant mă bucur petru Familia REGALA!

  13. Bravooo!!Felicitari!!Si mai asteptam multe vizite in afara tarii a Majestatilor Voastre!!Pt .ca si Romania trebuie reprezentata cu DEMNITATE! In acelasi timp va MULTUMIM Majestatilor Voastre pt cat de multe lucruri frumoase faceti in Tara pt. , copii,tineret,batrani!!Toate cele bune!!

  14. […] În aprilie-mai 2016, Custodele Coroanei și Principele Radu au participat la sărbătorirea Regelui Carl XVI-lea Gustaf, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani. Cu acea ocazie, Altețele Lor Regale au fost distinse cu Medalia Regele Carl XVI-lea Gustaf 60. În cadrul vizitei oficiale în capitala Suediei, Custodele Coroanei și Principele Radu s-au întâlnit cu comunitatea românească, au luat parte la Slujba Învierii și la slujba primei zile de Paști. […]

  15. […] În aprilie-mai 2016, Custodele Coroanei și Principele Radu au participat la sărbătorirea Regelui Carl XVI-lea Gustaf, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani. Cu acea ocazie, Altețele Lor Regale au fost distinse cu Medalia Regele Carl XVI-lea Gustaf 60. În cadrul vizitei oficiale în capitala Suediei, Custodele Coroanei și Principele Radu s-au întâlnit cu comunitatea românească, au luat parte la Slujba Învierii și la slujba primei zile de Paști. […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50014879
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate