Comemorarea marii bătălii de la Gallipoli

Principele Radu la ceremonia de comemorare a militarilor turci cazuti pe teritoriul Romaniei in Primul Razboi Mondial ©Ambasada Republicii Turcia la Bucuresti

Sâmbătă, 18 martie 2017, Alteța Sa Regală Principele Radu a reprezentat pe Custodele Coroanei române la ceremonia de comemorare a militarilor turci căzuți pe teritoriul țării noastre în Primul Război Mondial.

Ziua de 18 martie rămâne în istorie pentru încheierea, în anul 1915, a bătăliilor cunoscute sub numele de Campania de la Gallipoli, una dintre cele mai tragice și mai sângeroase pagini ale Marelui Război (25 aprilie 1915 – 9 ianuarie 1916).

La București, în Cimitirul Eroilor Turci, odihnesc nouă sute de soldați ai Armatei Imperiului Otoman, care și-au pierdut viața în luptele de pe teritoriul României.

Evenimentul a fost găzduit de Ambasada Republicii Turcia la București și de Excelența Sa domnul ambasador Osman Koray Ertaș. Au luat parte reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ai instituțiilor Statului, ai comunităților turce și turco-tătare din România, ai Corpului Diplomatic și ai presei.

Principele Radu a depus, în numele Familiei Regale, o coroană de flori la monumentul eroilor turci.

Principele Radu la ceremonia de comemorare a militarilor turci cazuti pe teritoriul Romaniei in Primul Razboi Mondial, 18 martie 2017 ©Ambasada Republicii Turcia la Bucuresti

©Ambasada Republicii Turcia la București

5 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    ”Respectul este un tribut pe care nu – l putem refuza meritului…,” de aceea, ne înclinăm cu recunoştinţă şi respect în faţa istoriei, a adevărului , a celor care continuă să trăiască şi pe pământ, în amintirea celor vii, prin faptele lor .
    Stimă şi consideraţie, admiraţie şi preţuire pentru Familia Regală , un model, un exemplu pentru noi toţi, de înţelepciune şi demnitate, de respect infinit pentru trecut, pentru legi, pentru simboluri, tradiţii … şi oameni în egală măsură ! Trăiască Regele !

  2. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  3. Cristian Sandu says:

    Fie-le tarina usoara!

  4. Diana Lucia Zotescu says:

    Prezenta Altetei Sale Regale Principelui Radu ca reprezentant al Custodelui Coroanei la Comemorarea ostasilor turci cazuti pe campul de lupta in Romania (ca parte a bataliei de la Gallipoli din timpul Marelui Razboi) este inca o dovada din partea Casei Regale a inaltului grad de intelegere, de fair play, de demnitate si de pretuire a memoriei celor ce cad cu arma in mana in razboaie de tot felul. Astfel de ceremonii aduc in memoria contemporanilor pretul de sange platit de atatea milioane de vieti pentru restabilirea pacii.

  5. Respect pt istorie!Felicitari Casei Regale a Romaniei, …ASR Principele Radu!!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50001285
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate