Familia Regală, la inaugurarea Sălii Mari a Teatrului Național

 

Principele Radu, însoțit de Principesa Maria, a participat sâmbătă, 18 aprilie 2015, la inaugurarea Sălii Mari a Teatrului Național. Cu această ocazie a avut loc premiera spectacolului „Înșir’te mărgărite” de Victor Eftimiu, în versiunea scenică semnată de Dan Puric.

Altețele Lor Regale au adus astfel un omagiu celor care au depus remarcabile eforturi pentru ca edificiul Teatrului Național din București să fie reconstruit și modernizat.

La Castelul Regal Peleș, în ziua de 25 martie, anul acesta, Teatrul Național din București a fost distins, de către Majestatea Sa Regele Mihai I, cu Decorația regală Nihil Sine Deo.

Fotografii de Daniel Angelescu

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti anunţă premiera spectacolului „Înșir’te mărgărite”, versiune scenică de Dan Puric după feeria–poem dramatic a lui Victor Eftimiu, eveniment ce inaugurează Sala MARE şi marchează finalizarea amplului proces de reconstrucţie, reabilitare şi modernizare a Teatrului Naţional„I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Montare de anvergură, „Înșir’te mărgărite” ne îmbie să descoperim, sub noua “pălărie” a Sălii Mari, un univers plin de culoare şi de poezie: 80 de interpreţi, de la actori debutanţi la nume consacrate, 300 de costume şi o mulţime de pălării impresionante, minuţios lucrate în atelierele teatrului, muzică originală semnată de Gheorghe Zamfir, pantomimă, step, dans şi balet, reunite într-o viziune regizorală debordantă, ce se adresează unei categorii largi de public.

Feeria dramatică a lui Victor Eftimiu s-a jucat pentru prima dată pe scena Teatrului Național din București în 1911. Cu această piesă, considerată eveniment de criticul Eugen Lovinescu, prolificul autor devenea faimos la numai 22 de ani. De atunci, textul a suferit modificări şi a fost montat în numeroase versiuni pe scenele ţării.

Viziunea cu care vă veţi întâlni pe scena Tetrului Național din București reprezintă o nouă provocare pentru actorul și regizorul Dan Puric, el realizează și de astă dată o „lectură” originală, printr-o îmbinare firească între textul clasic și mijloacele teatrale care l-au consacrat ca artist. În versiunea lui, „Înșir’te mărgărite” este o transfigurare a feeriei într-un poem închinat iubirii.

„Nu ştiu cum, dar Eftimiu a făcut un basm modern fără să-l modernizeze, ne spune Dan Puric. I-a păstrat sănătatea sufletească, inocenţa şi frumuseţea. S-a jucat şi, m-a atras starea de joc a lui Eftimiu faţă de poveste. Într-o societate confuză în care lipsesc reperele morale, iar axul valoric este perturbat, basmul clarifică, limpezeşte. El nu poate să mintă, pentru că este făcut pentru copii. Nevoia de basm este cu atât mai necesară astăzi, cândlumea se urâţeşte, iar basmul devine un reflex de igienă sufletească… Acest spectacol este profund românesc şi, de aceea, poate fi oricând internaţional”.

Cu „Înșir’te mărgărite”, creatorul de teatru ne ajută să descoperim drumul înspre noi înşine. Să visăm, să trăim povestea… „Povestea” lui Dan Puric copleşeşte prin monumentalitate tragică, dar şi prin duioşie, atribut care o apropie de substanţa basmului românesc, de adevărul fundamental al vieţii.

Scenografia și costumele sunt semnate de Doina Levintza, al cărei concept pune în valoare un univers luxuriant de forme și culori.

În rolurile principale: Dan Puric, Constantin Dinulescu, Amalia Ciolan, Maria Dinulescu/Beatrice Rubică, Lari Giorgescu/Ștefan Ruxanda, Silviu Biriş/Gavril Pătru, Irina Cojar, Carmen Ionescu, Ovidiu Cuncea, Alexandru Hasnaş, Axel Moustache, Eduard Adam, Oana Vânătoru, Afrodita Androne, Iuliana Moise, Tatiana Constantin, Erika Băieşu, Violeta Huluba, Florin Roșu, Silviu Oltean.

9 comentarii

  1. Daniel Eustaquio Leiva Gonzalez says:

    saludos y respeto a a casa real rumania (Greetings and respect to the Royal House of Romania)

  2. Liliana Sora says:

    Iubitori de teatru, de film, de muzică, de carte, de fotografie, de pictură și sculptură…, iubitori de oameni, de natură, de animale…, Altețele Lor Regale Principesa Margareta și Principele Radu întruchipează OMUL FRUMOS pentru care și modalitatea de a trăi este o adevărată artă. Așa cum spune marele și apreciatul actor Dan Puric , ” Omul frumos tinde spre desăvârșire . Dacă nu poate vorbi împotriva urâtului , tace, dar în tăcerea lui e un refuz hristic a tot ce înseamnă urât. ” Vă stimez, vă admir, vă respect și vă prețuiesc !

  3. MARIA says:

    Inaltare,Bucurie,Rspect !

  4. Kovacs Maria-Irina says:

    Multumim familei regale si d-lui Dan Puric!

  5. Cristina Popescu says:

    Altetele Voastre Regale, ne bucuram nespus. Am si vazut noua sala. O seara minunata!

  6. vladut mihaela says:

    Ma bucura inaugurarea salii mari a Teatrului National in prezenta Altetelor Regale Principesa Margareta si Principele Radu .Ii multumesc si actorului perfect care este Dan Puric care a creat o viziune noua a spectacolului Insir-te margarite imaginea Omului Frumos!

  7. Doina Serbanescu says:

    multumim cu respect familiei regale

  8. Diana Lucia Zotescu says:

    Noua arhitectura si redecorare a Salii Mari, talentul actorilor si calitatile de bun manager ale marelui actor Ion Caramitru sunt tot atatea garantii ca ne asteapta stagiuni de mare succces. Vorbind de acceasta seara a inaugurarii, evenimentul nici nu se putea petece alltfel decat in prezenta membrilor Familiei Regale.

    Cu siguranta ca Alteta Sa Principele Radu a vibrat din toata fibra Sa de creator de arta la toate momentele serii. Dan Puric, Doina Levintza, ceilalti actori (atat marii seniori ai scenei cat si mai tinerii lor colegi), balerinii si intreg ansamblul au dat, cu siguranta, deplina masura a talentului lor intru cinstirea marelui eveniment cultural de la Teatrul National cu un spectacol de mare succces.

    Sa uram noii tinereti a Nationalului bucurestean repertorii de succes, pentru a deveni un reper teatral nu doar al Romaniei, ci si al Europei.
    prof. Diana Lucia Zotescu

  9. Gabriela Bucur says:

    RESPECT!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50427970
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate