Albumul de fotografii Royal Fashion

DSC_9137 copy

Joi 24 martie 2011, în cursul dimineții, Principesa Moștenitoare și cu mine am fost invitați de directorul general al Teatrului Național de Operetă, dl Răzvan Dincă, și de creatorul trupei de teatru “Passe Partout DP“, dl Dan Puric, la lansarea albumului de fotografii, cu texte în limba engleză și limba română, dedicat spectacolului “Royal Fashion”, care a avut premiera în ziua de 10 mai 2010, la Teatrul Național de Operetă.

După aproape un an de la crearea sa, spectacolul se bucură de un ecou ieșit din comun în rândul tinerilor, care văd în regalitate suma de valori ce lipsește în viața publică românească.

Principesa Moștenitoare și cu mine am fost bucuros să stăm alături de Doina Levința, artiștii Teatrului Național de Operetă și celor de la Trupa “Passe Partout DP”, onorând creația originală și expresivă a balerinilor, mimilor, artiștilor plastici și ai fotografiei care au făcut posibilă apariția spectacolului și a albumului.

DSC_9285

“Royal Fashion” celebrează şi pune în lumină modelul regalităţii, aducând în atenţia publicului o viziune de sinteză a secolelor care au “distilat” şi rafinat această bijuterie a calităţii umane. Cele 21 de tablouri care îmbină pantomima cu baletul clasic poartă spectatorul într-o incursiune de-a lungul istoriei, o incursiune care porneşte din ţinuturi şi epoci îndepărtate în foşnet de crinoline, zăngănit de armuri şi paşi de dans, şi care se încheie în contemporaneitate.
Înscriindu-se într-o serie de proiecte culturale de mare valoare, “Royal Fashion” este o pledoarie pentru redescoperirea istoriei şi a valorilor monarhice, o pledoarie pentru Frumos, Măreţie, pentru un model care “te obligă să te-nalţi, să părăseşti cantitatea şi să ai privilegiul existenţei calitative.” (Dan Puric)

Royal Fashion
Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” şi Compania Passe Partout DP a domnului Dan Puric
Scenariul şi regia: Dan Puric
Costumele: Doina Levintza
Scenografia: Corina Gramoşteanu
Coregrafia: Traian Vlaş
Asistent de regie: Dragoş Huluba

Cu: Ileana Olteanu, Violeta Totir, Nadejda Dimitriu, Lelia Marcu, Adriana Nicolae, Mihaela Ailincăi, Antoanela Vlădescu, Ion Parea, Dragoş Huluba, Adrian Nour, Ştefan Ruxanda, Paul Cimpoieru, Silviu Oltean, Vadim Rusu, Petre Voicu, Petru Ciobanu, Traian Vlaş, Diana Ferencz, Corina Aldea, Monica Ştraţ, Andreea Toma, Delia Şerban, Luminiţa Dincă, Ruxandra Andruţă, Diana Năstase, Eugenia Stoian.

DSC_9146

DSC_9147

DSC_9160

DSC_9191

DSC_9197

DSC_9202

DSC_9220

DSC_9243

DSC_9246

DSC_9247

DSC_9272

DSC_9302

DSC_9308

DSC_9321

DSC_9327

DSC_9332

DSC_9339

DSC_9362

DSC_9368

DSC_9137

6 comentarii

  1. Comentarii pe Facebook says:

    Cristina: Alteta, va multumim si va rugam sa va implicati si mai mult in viata publica si poltica. Atatia oameni isi pun speranta in reintoarcerea Monarhiei!
    #

    Imre: Alteata, e mare pacat ca nu avem pe Dv. ca Presedinte al Romaniei !
    #

    Mirela Cornelia: Aceasta este bucatica de Romanie pe care mi-o doresc pentru toata tara !
    Multumesc Altetelor Voastre pentru farama de normalitate , distinctie si
    demnitate pe care ne-o daruiti !
    #

    Gabriel: Alteta Voastra, va multumesc in nume personal , dar si al celor apropiati mie , ca impreuna cu Altesa Sa Principesa Margareta faceti efortul de a reda putin din demnitatea unei natii ce traieste o soarta pe care nu si-a dorit-o. Sunteti ambasadorul bunului simt pe care noi, cei care mai avem o inima romana in piept, il sustinem si il respectam.

  2. horia cremene says:

    “Royal Fashion” este o pledoarie pentru redescoperirea istoriei şi a valorilor monarhice, o pledoarie pentru Frumos, Măreţie, pentru un Model …. (Dan Puric)
    .
    Această postare îmi oferă prilejul de a-mi reaminti unele remarci ale minunatului Dan Puric:
    .
    „… cum să faci exerciţiu de democraţie în valorile naţionale, punând-o pe Mădălina Manole alături de Noica sau Eminescu? Henry Coandă a spus că avem atât de multe genii că putem da cu împrumut … Vă rog să mă credeţi, pentru că vorbesc în cunoştinţă de cauză, în două săptămâni Televiziunea Română poate deveni, în materie de divertisment, cea mai performantă din lume. Ceea ce, evident, nu se va întâmpla, din cauza acestei DICTATURI A NONVALORII” …….. în care „mitocanul internaţional şi-a dat mâna cu mitocanul naţional ”
    .
    ”…… Eu am filmat la BBC, la RTL, în Anglia, în Franţa, peste tot, cu spectacole de pantomimă. In România nu am apucat să intru în nici o televiziune. Nu m-a primit nimeni, nici chiar în Televiziunea Română….. Valoarea a fost lăsată de izbelişte, nu mai prezenta nici un interes, căci CAPITALISMUL DE GROTĂ NU ARE NEVOIE DE CULTURĂ.”
    .
    „Această criză a potenţialului care n-are unde să se manifeste, a fost creată de nonvalorile iresponsabile din România …. Iar reacţia este corolarul replicii vulpii din Micul Prinţ: „Dacă vrei să fim prieteni, îmblânzeşte-mă, educă-mă. Dacă m-ai educat, eşti responsabil.”
    O responsabilitate inexistentă azi faţă de noncultură – faţă de promiscuitate, pornografie, kitsch
    .
    Şi un ultim citat în stil propriu „Noi, ca popor, pentru a supravieţui, trebuie să ne retragem în munţi, în cultură. Altfel ne calcă gorilele cu Jeep-ul”
    .
    Existenţa Familiei Regale a României în mijlocul nostru, implicarea Alteţelor Lor Regale în viaţa publică, este un privilegiu, o şansă încă prea puţin apreciată – este garanţia că avem o alternativă la „gorilele cu jeepul”. Trebuie doar să ştim s-o valorificăm.

  3. stelian r. says:

    Daca taxa Tv. ar fi platita direct TVR-ului, si nu prin (alta excrocherie!) factura de la electrica, sunt convins ca nici 50% din abonati nu ar mai plati-o. Cum poate ignora TVR asemenea evenimente!?
    Dar, mare e Dumnezeu !…

  4. Adrian says:

    Sunt de acord cu domnul Cremene. Este foarte putin de adugat la ceea ce el a pus în comentariul lui. Gorilele din jeepuri au proliferat în România de dupa 1989 ca ciupercile dupa ploaie. Depinde de noi sa îi identificam si sa urmamrim pe cei care promoveaza adevaratele valori cum o face Casa Regala a României prin toti membrii ei.

  5. Romeo Nicolae says:

    Excepțional moment.

  6. Am si eu o intrebare, unde as mai putea gasi acest album ?

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50420746
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate