Acum doi ani, la 1 august

Luni, 1 august 2016, Casa Majestății Sale anunța, puțin după ora 14, decesul Reginei Ana a României. Aveau să urmeze două săptămâni așa cum societatea românească și Familia Regală nu mai trăiseră din anul 1938, la moartea Reginei Maria.

Ziua de 13 august, declarată zi de doliu național simultan în România și în Republica Moldova, a rămas întipărită în mintea și sufletul tututor românilor.

Majestatea Sa Margareta, împreună cu Principele Radu și surorile sale, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria, se aflau în Elveția încă de miercuri, 27 iulie, alături de mama lor, internată la Spitalul din Morges, și de Regele Mihai, care era îngrijit la domiciliu.

Marți, 9 august 2016, la Aeroportul Otopeni, sicriul Reginei Ana a fost primit cu onoruri militare și cu o ceremonie religioasă, în prezența Custodelui Coroanei și  a Familiei Regale. Apoi a urmat depunerea sicriului în Holul de Onoare al Castelului Peleș, în același loc unde, în anul 1938, fusese depus sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Maria. Pentru două zile, 11 și 12 august 2016, prin fața sicriului depus în Sala Tronului de la Palatul Regal din București au trecut mii de oameni.

Funeraliile s-au desfășurat la București și Curtea de Argeș, în ziua de sâmbătă, 13 august 2018, declarată zi de doliu național.

Ulterior funeraliilor, au apărut volumul Ana Regina. Acasă pentru totdeauna, precum și Regina Ana a României, ambele publicate de Editura Curtea Veche. Anterior, alte două volume fuseseră, mai mulți ani de zile, favorite ale cititorilor: Ana a României. Un război, un exil, o viață (Humanitas) și Ana. Portretul Reginei (Curtea Veche Publishing).

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50328478
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate