Academia Română, gală aniversară la Ateneul Român

Luni, 4 aprilie 2016, Alteța Sa Regală Principele Radu a participat, la Ateneul Român, la gala aniversară cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea Academiei Române.

În debutul galei „Academia Română – 150 de ani în serviciul Națiunii Române”, au luat cuvântul acad. Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei Române, precum și domnul Dacian Cioloș, prim-ministrul Guvernului României.

Cuvântul de întâmpinare a fost urmat de proiectarea filmului documentar dedicat istoriei Academiei Române şi de concertul extraordinar susţinut de Filarmonica „George Enescu“.

După concert, în foaierul Ateneului Român, a fost prezentată expoziţia „Un secol şi jumătate de viaţă academică în România”.

De asemenea, cu aceeași ocazie, a avut loc lansarea emisiunii de mărci poștale „Academia Română, 150 de ani” realizată de Romfilatelia. Emisiunea filatelică cuprinde un număr important al elitelor prestigioasei instituții, mai exact 113 membri, reprezentanți de seamă din numeroase domenii precum literatură, istorie, artă, filozofie, chimie, fizică, matematică, inventică, biologie, sociologie, cercetare.

La evenimentul de la Ateneul Român au luat parte reprezentanți ai autorităţilor Statului, membri ai Academiei Române și ai institutelor de cercetare ale Academiei Române, personalităţi din lumea politică, ştiinţifică, cultural-artistică, ambasadori acreditaţi în România, oaspeţi din străinătate.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

3 comentarii

  1. nicoleta spiridon says:

    “In slujba natiunii romane “….oameni si institutii, trecut si viitor. Respect si pretuire.

  2. Cristian Sandu says:

    Mult respect Familiei Regale!

  3. Diana Lucia Zotescu says:

    Crema specialistilor romani din diverse domenii de prima importanta se gaseste, in forma concentrata, in Academia Romana, inca de la inceputurille sale. Aceasta “creme de la creme” academica s-a bucurat mereu de atentia cea mai inalta a Casei Regale a Romaniei. Este o atentie pe care Casa Regala, viitorii nostri regi / regine va / vor continua sa o arate celei mai de prestigiu institutii culturale si stiintifice de la noi.

    Evenimentul muzical de la Atheneul Roman este menit a reaminti tuturor de profunda implicare a membrilor Casei Regale in sustinerea si promovarea oamenilor si institutiilor de valoare din tara.

    Vivat, crescat, floreat !

    prof. Diana Lucia Zotescu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50008013
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate