Octavian Hoandra

Ziua, miercuri, 24 decembrie 2008

Ce nu-i pot ierta domnului Iliescu

De mai bine de doua saptamani spuma deontologilor se da de ceasul mortii cu analize pe tema alegerilor si formarii noii coalitii care a dat, pana la urma, guvernul d-lui Emil Boc, de ti se face si frica sa mai bagi chiar si radiatorul in priza.

Craciunul se lasa asteptat, iata, cu o noua si ampla “analiza”a acelorasi, despre uluitoarele fapte de arme ale catorva domni, care cu un vajnic patriotism si avant revolutionar l-au gratulat pe fostul presedinte Iliescu, (ales de romani in acelasi fel cu ceilalti presedinti), cu o ploaie de oua si monede, ca semn al respectului si recunostintei pe care i-o poarta. Nefiind nici analist, nici scriitor, nici deontolog am sa ma limitez sa impartasesc celor care mai sunt interesati, de ce anume nu pot eu, ca om, sa-l respect pe acest domn, care, – intamplator sau nu -, s-a aflat, poate prea multi ani la conducerea Romaniei.

Nu voi emite judecati, deoarece, odata cu trecerea anilor, am capatat un alt inteles al vorbelor Evangheliei dupa Luca, ce spun ca e bine sa nu judeci pe altii si sa fii in stare sa ierti aproapelui tau. Si, oricum sunt destui cei care nu traiesc decat judecand pe altii? Am sa ma limitez sa spun doar ca daca acum zece ani credeam ca daca Ion Iliescu nu ar fi existat, politica si politicienii nostri ar fi aratat altfel, subintelegand prin aceasta ca insasi tara ar fi avut alta imagine, in acest moment sunt aproape sigur ca in absenta acestuia politica si politicienii noastra/nostri ar fi fost sensibil aceeasi/aceiasi.

Intr-un fel sau altul, si acum, dupa “genialul”vot uninominal, politicianul roman isi atesta originea si se perpetueaza dupa cum se vede, tot de la modelul Iliescu. Avea dreptate d-l Basescu: marele blestem al tarii noastre este acela de a avea de ales cel putin la varf, si pentru multi ani de acum incolo, dintre comunisti. Faptul ca acestia poarta papion, gesticuleaza cu stilouri “Mont Blanc”, poarta ceasuri “Audemars Piguet” si costume “Ermenegildo Zegna” este doar semnul bunastarii lor. Trasaturile care ii deosebesc de multi dintre romanii ne-politicieni sunt cele morale: nu isi respecta cuvantul, sunt capabili de mojicii fara seaman, isi mint cu zambetul pe buze atat electoratul, cat si pe cei apropiati, si confunda un grup de interese, mai ales cu propria gasca, sau propria familie etc. Am incetat, deci sa-l mai socotesc tap ispasitor pe dl. Iliescu pentru ceea ce inseamna azi, in Romania, “clasa politica”.

Iar in afara de vinovatiile pe care istoria i le va stabili in legatura cu lovitura de stat din decembrie 1989, eu, personal, mai am doar un motiv pentru care nici acum si cu siguranta ca niciodata nu voi putea sa-l iert pe acest om. Si anume acela de a fi fost, alaturi de altii asemenea lui, cel care prin mijloace mizerabile a oprit un intreg popor sa-si iubeasca si sa-si primeasca inapoi regele. As vrea sa va cer sa va amintiti procedeele inimaginabile si grotesti prin care dl. Iliescu l-a umilit ani de-a randul pe Regele Mihai, singura figura luminoasa a existentei recente a acestui popor indobitocit, singurul capabil, cu lumina lui sa anuleze canalele urii raspandite in toate nivelele societatii romanesti din ultimii cincizeci si mai bine de ani.

Nu voi putea niciodata sa-i iert d-lui Iliescu faptul ca a anulat atunci, cu buna stiinta, nu alegerea monarhiei ca o alta forma de guvernamamt, ci, poate chiar sansa renasterii unei alte forme de sentiment al comuniunii, intr-o Romanie idiotizata timp de 45 de ani de un comunism atroce, prizonieri intr-o republica falsa, in care cu exceptia a doi-trei oameni, NIMENI nu a avut curajul de a se razvrati. N-o sa-i pot ierta d-lui Iliescu scuipatul pe care l-a aruncat pe obrazul acestui popor care ar fi putut sa-si aminteasca de timpurile in care monarhul era singurul din clasa conducatoare care era deasupra oricarei indoieli atunci cand se stia ca isi iubeste poporul si nu era o exagerare cand se stia despre popor ca isi iubeste suveranul. In rest, Doamne ajuta si Craciun fericit tuturor!