Povestea Castelului Peleș a fost lansată la Bookfest

Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu

În prezența unui numeros public a fost lansat astăzi la Târgul Internațional de Carte BOOKFEST, la standul Editurii Curtea Veche, albumul “Povestea Castelului Peleș”, scris de Alteța Sa Regală Principele Radu și publicat de Editura Curtea Veche.

Cartea vorbește despre cronica Familiei Regale din cei 150 de ani de existență, descrie legătura dintre Regele Carol I și locurile Sinaiei, cuprinde construcția castelului și pe cei care l-au ridicat, povestește viața celor cinci generații ale Familiei Regale în castelele Peleș, Pelișor și Foișor, de la evenimentele publice până la cele de familie, și face o trecere în revistă, în cuvinte și imagini, a legendarelor încăperi ale castelului.

Volumul cuprinde fotografii din zilele noastre, realizate de Daniel Angelescu, precum și o serie importantă de fotografii de epocă.

Au vorbit despre volum Iren Arsene, co-fondator al editurii, dr. Mircea Hortopan și istoricul Nicolae Pepene. Autorul a oferit autografe celor prezenți.

AGERPRES

“Povestea Castelului Peleș” este și o cronică a Familiei Regale. Povestea ne spune cum fiecare zi a existenței lui, începând cu vremea visurilor tânărului Carol I de a ridica o casă de vară și până astăzi în anul 2017, castelul a fost modelat de oameni și de vremi și, la rândul lui a modelat generații și a influențat epoci.

Deși bogat în colecții și garnisit cu mobilier și obiecte de artă, preaplinul castelului nu este unul material, ci unul spiritual și istoric. Încăperile Peleșului nu sunt doar căptușite cu lambriuri, ci impregnate cu tristeți, cu bucurii, cu disperări, cu reușite, cu înălțătoare biruințe și nespuse suferinți, cu orgolii și gesturi de umilință, cu muzici măiastre, cu poezie și cu proză declamate cu talent.

La Peleș s-au întâmplat atât de multe lucruri care au dăltuit istoria noastră modernă și au scris destinul nostru ca națiune. Probabil că nicăieri în România nu vom găsi un edificiu care să fi absorbit atât de multă identitate națională și atât de multă poveste de viață românească.

Povestea Castelului Peleș este povestea României din ultimul secol și jumătate. Ea aparține deopotrivă românilor care l-au vizitat și celor care n-au vizitat castelul încă. Totodată, povestea Peleșului este a românilor care s-au născut și a celor care nu s-au născut încă.

Principele Radu

Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu

Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu

Lansarea albumului Povestea Castelului Peles, Editura Curtea Veche, Bookfest, 27mai2017 ©Daniel Angelescu

Fotografii de Daniel Angelescu

14 comentarii

  1. Felicitari pt AS Principele Radu pt realizarea acestei pretioasa carti!!Asteptam cu mare interes!Deoarece este necesar sa stim adevarata istorie a Familiei Regale!!Toate cele bune!!

  2. Liliana Sora says:

    Cărţile, sunt întotdeauna ca nişte chei care deschid casa cunoaşterii, sunt un adevărat sfătuitor , o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi şi o companie mai mult decât plăcută, de – a lungul drumului în viaţă , pentru că ” sunt mai mult decât cărţi, sunt viaţă, inimă şi miezul anilor trecuţi… ”
    Respect şi consideraţie pentru Familia Regală , care consideră cartea un izvor nesecat de informaţii, de cultură, educaţie… şi satisfacţii , pentru orice vârstă ! Trăiască Regele !

  3. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    FELICITARI ASR PRINCIPELUI RADU SI PRESTIGIOASEI EDITURI CURTEA VECHE PUBLISHING !
    DE ASEMENEA, FELICITARI MAESTRULUI DANIEL ANGELESCU !

  4. ANDREEA says:

    Interesant , istorie … cu respect Familiei Regale ! Tot aşa ! Cum se spune pe la noi .

  5. Diana Lucia Zotescu says:

    Din colectia mea (aproape completa) de carti referitoare la Familia noastra Regala cu siguranta nu va lipsi aceasta noua carte, cu atat mai mult cu cat cartile semnate de Alteta Sa Regala Principele Radu sunt o garantie a unui stil literar elegant combinat cu un continut bine documentat, de mare acuratete istorica. O astept cu nerabdare.

  6. Liliana şi Călin Buzea says:

    ,,Săvârşin Detaliul,, ne-a umplut sufletul de lumina şi căldura primăverii. O recitim descoperind, parcă, de fiecare dată, alte amănunte. Aşteptăm noua carte cu multă nerăbdare!

  7. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Felicitări ! Așteptăm cu mare interes.Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  8. ing. agronom Teodor Iliescu says:

    Cu cartea “Săvârşin Detaliul” Casa Regala a Romaniei a facut o treaba excelenta. Biblioteca Regala o sa se imbogateasca din nou cu un inscris original al M.S. Regina Elisabeta scris in totalitate de mana reginei, datat si semnat. P.S. Pacat ca se coopereaza foarte greu cu staful de acolo … Prea multa izolare nemotivata.

  9. Multe felicitäri M.S. Principelui Radu al Romäniei cä a scris cartea aceasta, despre castelurile aceste frumoase si importante…. Multumesc….
    Am comandat deja aceastä carte la Libräria-Cafe ERASMUS din SIBIU
    Cu drag,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland-Germania-

  10. Gabriela Bucur says:

    Felicitari!! Asteptam Cartea.Respect Casei Regale a Romaniei!!

  11. Comentarii pe Facebook says:

    Mircea Lacatus Felicitari Daniel Angelescu
    #
    Maria Mattes Este minunat sa cunoastem istoria,va multumim!
    #
    Dorina Dammers IMI IMAGINEZ CÄ ESTE O CARTE EXTRAORDINAR DE INTERESANTÄ – FELICITÄRI
    #
    Ioan Secrieru SUPERB
    #
    Domnica Dumitru FELICITĂRI casei REGALE pentru MANIFESTĂRILE întreprinse
    #
    Marian Precupetu Minunat!
    #
    Florina Silviana Sunt fericita si multumesc Bunului Dumnezeu ca noi romanii avem privilegiul de a ne bucura de Familia Regala a Romaniei in mijlocul nostru, si cu atat de multe actiuni pe acest pamant binecuvantat!

  12. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    O CARTE NECESARA CARE INTREGESTE TABLOUL “LEAGANULUI DINASTIEI ROMANE” !
    ESTE BINE SA FIE STUDIATA DE TOTI CETATENII ROMANIEI, INDIFERENT DACA SUNT MONARHISTI SAU REPUBLICANI IN CONVVINGERI !

  13. Ioana Rusu says:

    Am comandat-o ! Inca o superba carte din colectia Familiei Regale !
    Felicitari Principelui Radu ! Traiasca Regele!

  14. Cristina Popescu says:

    Volumul a fost lansat in prezenta unui public numeros si nu poate lipsi din nici o casa, fiind si o idee de cadou excelenta. Era necesara publicarea unei carti documentate despre castelul Peles, deoarece – din pacate – in anii 70 a existat o bibliografie despre aceasta inima impietrita a ideii de monarhie, care ii nedreptatea valoarea. Felicitari Altetei Sale Regale Principelui Radu!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50359970
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate